Ucraina

Ucraina cere Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, și mai multă muniție de artilerie

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, aflat în vizită la Madrid, a cerut miercuri, 12 aprilie, Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, şi mai multă muniţie de artilerie, mai exact de calibrele 155 şi 105, transmite EFE și Agerpres.

Reznikov a exprimat aceste solicitări într-o conferinţă de presă comună cu ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, în care a mulţumit de asemenea Spaniei pentru ajutorul militar şi umanitar acordat de la începutul războiului cu Rusia.

Ministrul ucrainean al Apărării a sosit miercuri la Madrid şi, după ce a fost primit cu onoruri militare de către Robles, a participat la o reuniune de lucru cu delegaţiile ambelor ţări înainte de a apărea în faţa presei.

Vizita are loc cu câteva zile înainte ca Spania să trimită Kievului şase tancuri Leopard, care la finalul acestei luni ”vor vui cu accent spaniol” pe teritoriul ucrainean, a subliniat Reznikov.

Tancurile sunt modelul 2A4 şi se numără printre cele peste 50 de unităţi scoase din uz de acum un deceniu şi depozitate în facilităţi militare. Deocamdată, Spania va dona şase, dar deja sunt pregătite alte patru.

Trimiterea acestor echipamente face parte din sprijinul Spaniei pentru trupele ucrainene în lupta lor contra invaziei ruseşti.

În plus, ministrul ucrainean doreşte să mulţumească Spaniei pentru ajutorul său, atât militar, cât şi umanitar, acordat din februarie 2022 de când ocupanții ruși au invadat Ucraina, şi va merge la spitalul Gomez Ulla, din capitală, pentru a-l decora pe directorul acestuia şi pe directorul Spitalului General al Apărării din Zaragoza (nord), unde sunt trataţi unii dintre răniţii de război ai ţării sale.

În total, 57 de militari ucraineni răniţi au fost transferaţi de către forţele aeriene spaniole, pentru a primi îngrijiri în cele două spitale, unii dintre ei fiind deja externaţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *