Ucraina

Ucraina confirmă OFICIAL că are piloți militari în SUA. Deși F-16 pare „alesul”, ucrainenii declară că decizia privind tipul de avion va fi luată în curând

Forțele Aeriene Ucrainene au confirmat oficial prezența a doi piloți militari în SUA. Informația vine în contextul zvonurilor cu privire la F-16 Fighting Falcon pentru Ucraina.

Vă amintim că la finalul săptămânii trecute au apărut informații cu privire la doi piloți ucraineni prezenți în SUA pentru a fi testați pe simulatoare și evaluați de către Armata americani, transmite Defenseromania.ro.

Reuters scrie că autoritățile americane au aprobat deja sosirea a încă 10 piloți ucraineni pentru a primi aceeași evaluare în această lună.

Sosirea primilor doi piloți reprezintă o premieră, fiind pentru prima dată când piloții ucraineni au călătorit în Statele Unite pentru a-și evalua abilitățile de către instructori militari americani.

Americanii insistă că nu este vorba de un antrenament specific pentru avioanele F-16, ci e mai mult un program ce implică un schimb de experiență.

Cert e că zvonurile privind avioane de luptă occidentale pentru Ucraina sunt tot mai multe, în pofida faptului că la nivel oficial Washingtonul neagă un astfel de transfer.

În așteptarea F-16, Ucraina confirmă că are piloți militari în SUA

2. Avioane de... (f-16-sua_41433700.png)

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ignat, a confirmat prezența piloților în SUA, dar nu și faptul că aceștia se află într-un program de pregătire.

Potrivit acestuia, prezența piloților americani nu înseamnă că SUA a decis să transfere F-16 către Ucraina.

Ignat spune că piloții ucraineni sunt evaluați de specialiștii americani pentru a se lua o decizie cu privire la posibilitatea unei viitoare pregătiri specifice. Potrivit publicației ucrainene Vocea Americii care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, americanii vor putea ulterior trage concluziile cu privire la viitoarele programe de pregătire. Abia la finalul vizitei se va putea decide cât timp vor avea nevoie piloții ucraineni pentru a pilota avioane de luptă americane.

De asemenea, potrivit sursei citate, tot atunci se va lua o decizie și cu privire la tipul de avion pentru care vor fi pregătiți ucrainenii.

Oficialul ucrainean a adăugat că procesul e unul complex, iar pregătirea personalului de la sol e la fel de importantă precum ce a piloților.

„E un moment foarte important (n.r. – pregătirea pentru avioane de luptă). O aeronavă e deservită de zeci de oameni, de specialiști și tehnicieni care operează zilnic și care oferă mentenanță pentru toate sistemele avionului”, a conchis purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *