Ucraina

Ucraina extinde investigaţiile de corupţie împotriva magnatului Ihor Kolomoiski

Magnatul ucrainean Ihor Kolomoiski a a fost informat în legătură un al treilea set de acuzaţii care i se aduc, în urma reţinerii sale sub suspiciunea de fraudă şi spălare de bani, a anunţat vineri Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), citat de News.ro.

La o nouă şedinţă de judecată de la kiev, cu privire la acest caz, care a avut loc vineri,  a fost solicitată, de asemenea, în mod semnificativ, cauţiunea cerută de la Kolomoiski, care s-a prezentat prima oară în instanţă la începutul acestei luni.

Judecătorul a fost de acord să majoreze cauţiunea la echivalentul a 105 milioane de dolari – comparativ cu o sumă iniţială echivalentă cu aproape 14 milioane de dolari.

Avocaţii lui Kolomoiski au spus anterior că vor face apel la detenţia lui şi că acesta nu va plăti cauţiune.

Noile acuzaţii împotriva unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai Ucrainei au fost publicate pentru prima dată joi, de Serhi Leşcenko, un fost jurnalist de investigaţie şi parlamentar care lucrează acum în funcţia de consilier în biroul preşedintelui Volodimir Zelenski.

SBU, în colaborare cu Biroul de Securitate Economică al Ucrainei şi cu Procuratura Generală, a declarat că Kolomoiski este suspectat că a primit 5,8 miliarde de grivne dintr-o presupusă schemă de deturnare de fonduri de la PrivatBank, pe care a fondat-o şi al cărui acţionar era.

Suma, în valoare de 157 de milioane de dolari, era echivalentul a peste 700 de milioane de dolari la acea vreme, a spus SBU.

De asemenea, Kolomoiski este suspectat că a înfiinţat un grup organizat de angajaţi ai băncii pentru a obţine fondurile din 2013 până în 2014, se arată în comunicat.

Reuters nu i-a putut contacta imediat pe Kolomoiski sau pe avocaţii săi pentru a comenta noile acuzaţii.

Kolomoiski a negat în trecut orice faptă greşită. Acesta se numără printre magnaţii care şi-au construit averea din cenuşa Uniunii Sovietice şi au adunat putere politică în fragila democraţie a Ucrainei.

De asemenea, el este supus sancţiunilor americane şi a fost odată un susţinător al lui Zelenski, pe care l-a susţinut în alegeri în 2019.

Kolomoiski este un fost proprietar al PrivatBank, care a fost naţionalizată la sfârşitul anului 2016, ca parte a unei curăţări a sistemului bancar ucrainean.

I s-a notificat pentru prima dată suspiciunea de fraudă şi spălare de bani în această lună şi s-a ordonat reţinerea lui până la sfârşitul lunii octombrie.

În câteva zile, Kolomoiski a fost identificat de Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) drept una dintre şase persoane suspectate că au deturnat 9,2 miliarde de grivne (250 de milioane de dolari) de la PrivatBank.

Preşedintele Zelenski încearcă să combată corupţia şi să restricţioneze influenţa magnaţilor, în timp ce Ucraina luptă pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *