ActualitateExterne

Ucraina ignoră ultimatumul Rusiei de a preda orașul Severodonețk

Temerile privind soarta civililor prinși în uzina Azot din Severodonețk, în estul Ucrainei, cresc după ce forțele armate ucrainene au respins miercuri solicitarea făcută cu o zi înainte de ruși pentru a preda orașul pe care armata rusă îl controlează în proporție de 80%, relatează The Guardian.

Peste 500 de civili, inclusiv 40 de copii, sunt blocați în adăposturile uzinei Azot, după ce săptămâni de bombardamente constante au redus mare parte din oraș la moloz. Situația este una similară cu uzina Azovstal din Mariupol, unde mii de civili și luptători s-au adăpostit după cucerirea orașului de forțele ruse și au ieșit abia după ce Kievul le-a cerut să depună armele.

Marți, Rusia a ordonat soldaților ucraineni să oprească „rezistența lipsită de sens și să depună armele”. De asemenea, Moscova a acuzat Ucraina că blochează planurile de a crea un culoar umanitar pentru ca și civilii să părăsească zona. Planul rușilor este de a duce civilii în Svatove, un oraș aflat deja sub controlul soldaților ruși.

Saviano Abreu, un purtător de cuvânt al biroului Națiunilor Unite pentru afaceri umanitare, a precizat că situația la uzina Azot reprezintă „o îngrijorare uriașă”.

„Lipsa de apă și salubrizare este foarte îngrijorătoare. Ne îngrijorează pentru că oamenii nu pot trăi mult timp fără apă”, a afirmat Abreu, pentru BBC.

În ultima actualizare a situației de pe frontul din Ucraina, ministerul britanic al apărării preciza că elemente din forțele armate ucrainene și sute de civili se adăpostesc în buncărele subterane ale uzinei Azot. Rusia continuă să progreseze în interiorul orașului Severodonețk, considerat un punct-cheie pentru preluarea completă a regiunii estice Lugansk.

Primarul orașului, Aleksandr Stiuk, a declarat miercuri, pentru televiziunea ucraineană, că soldații ruși „încearcă să pătrundă spre centrul orașului”.

„Este o situație în plină desfășurare cu succese parțiale și retrageri tactice”.

În schimb, guvernatorul Serghei Haidai a anunțat că s-a reușit evacuarea a 75 de persoane, în ciuda faptului că rușii au distrus toate cele 3 poduri care leagă orașul.

„Evacuarea este extrem de dificilă întrucât bombardamentele nu au scăzut în intensitate. Nu ne vom opri atât timp cât există oportunitatea de a evacua persoane”.


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *