Ucraina „merită să adere la NATO”, a declarat vineri, 7 iulie, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, notează Hotnews.
Menționăm că Kievul vrea să adere la Alianţa Nord-Atlantică, dar Statele Unite au avertizat vineri că Ucraina „nu se va alătura NATO” la finalul summitului Alianţei prevăzut marţi şi miercuri la Vilnius.
De asemenea, liderul turc, care a anunţat vizita lui Vladimir Putin, „luna viitoare”, a fost de părere, pe de altă parte, că Rusia şi Ucraina „ar trebui să revină la negocierile de pace”.
Erdogan, care a luat cuvântul alături de preşedintele Zelenski, şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca acordul privind exportul de cereale ucrainene, încheiat în luna iulie 2022 sub egida Naţiunilor Unite şi Turciei, să fie prelungit, potrivit sursei citate.
„Sperăm că acordul va fi prelungit”, a declarat șeful statului turc, în timp ce Rusia a declarat că nu vede niciun motiv să-l prelungească la expirarea sa pe 17 iulie.