Ucraina

Ucraina va cheltui cel puţin 21,6% din PIB pe apărare în 2024. Zelenski a semnat decretul

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret care prevede alocarea a cel puţin 21,6% din Produsul Intern Brut al ţării din 2024 pe cheltuieli de apărare.

Decretul prezidenţial, care face ca decizia Consiliului de apărare şi securitate naţională să aibă putere de lege, stipulează că Ucraina va cheltui pentru apărare anul viitor nu mai puţin de 1,69 trilioane de hrivne (46 de miliarde de dolari˝.

Documentul dă instrucţiuni guvernului să prioritizeze finanţarea sectorului de apărare în proiectul de buget de stat pe 2024, care pleacă de la situaţia politico-militară curentă, potrivit agenţiei Interfax Ucraina, preluată de Xinhua și Agerpres.

Anul acesta, bugetul Ucrainei prevede cheltuirea a 1,14 trilioane de hrivne (circa 31 de miliarde de dolari) pentru apărare, ceea ce reprezintă 18,2% din PIB.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *