Ucraina va primi gaze naturale din Norvegia
Statoil, al doilea mare furnizor de gaze naturale pentru Europa după grupul rus Gazprom, a precizat că livrările către Naftogaz vor începe miercuri și se vor derula via Slovacia. Ucraina importă deja gaze naturale în sistem invers din țările vecine, Polonia, Ungaria și Slovacia.
‘Statoil a semnat un acord cu un nou consumator de pe piața din Europa. Acordul cu Naftogaz se referă la livrarea gazelor în Slovacia. De acolo ei sunt responsabili pentru transport’, a declarat purtătorul de cuvânt de la Statoil, Morten Eek. Acesta a refuzat să precizeze valoarea contractului sau volumul livrărilor. ‘Pentru Statoil acesta este un acord pe termen scurt și cu un volum relativ mic’, a spus Morten Eek.
Ucraina consumă anual aproximativ 50 de miliarde metri cubi de gaze naturale, iar producția internă se ridică la aproximativ 20 de miliarde metri cubi restul fiind acoperit de importuri. Problema Kievului este că la data de 16 iunie, grupul rus Gazprom a introdus o schemă de plată în avans pentru gazele naturale livrate Ucrainei, după o dispută pe tema datoriilor părții ucrainene.
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!