CSI / Rusia

Ucraina vrea să organizeze exerciții la care să participe militari din România și R. Moldova

Proiectul de lege, postat pe site-ul parlamentului de la Kiev, cere ca forul legislativ să autorizeze accesul pe teritoriul național pentru trupe străine în vederea a șapte exerciții: ‘Public Order 2014’, cu participarea poliției militare poloneze, ‘Rapid Trident 2014’, cu participarea militarilor din SUA, ‘Safe Sky 2014’, cu aviația poloneză, ‘Sea Breeze 2014’, cu forțele americane, două exerciții multinaționale — ‘Light Avalanche-2014’ și ‘Carpates-2014’ — și, în fine, ‘Sud-2014’, cu participarea unităților de infanterie și vânători de munte din România și Republica Moldova.

După anexarea Crimeii de către Rusia, Ucraina și-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea față de prezența unei mari concentrări de forțe ruse în proximitatea granițelor sale estice, pe fondul tensiunilor separatiste proruse din estul țării.

Potrivit publicației Hurriyet Daily News din Turcia, respectivele exerciții militare ar face ca trupele americane să se afle în imediata apropiere a forțelor ruse din peninsula Crimeea, recent anexată de Rusia.

Publicația turcă mai amintește că două din exercițiile enumerate — Rapid Trident și Sea Breeze — au suscitat îngrijorarea Rusiei anii trecuți.

În special, Sea Breeze irita mereu Moscova, pentru că aceste exerciții aveau ca teren de desfășurare Crimeea, unde se află baza Flotei sale din Marea Neagră. În ultimii ani, aceste manevre s-au desfășurat în portul Odesa, unde Ucraina are, de asemenea, o bază navală.

sursa. agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *