UcrainaUE / Nato

UE a virat încă 1,5 miliarde de euro către Ucraina

Comisia Europeană a eliberat vineri o nouă tranşă, de 1,5 miliarde de euro, din pachetul de ajutor financiar de 18 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană îl acordă în anul în curs Ucrainei pentru ca aceasta să poată plăti salariile şi pensiile şi să menţină funcţionale serviciile publice pe timp de război, relatează Hotnews.

Odată cu această nouă plată, UE a transferat Ucrainei 13,5 miliarde de euro din ajutorul financiar promis pentru anul acesta.

„Angajamentul nostru de a sprijini Ucraina este neclintit şi vom continua să ne jucăm rolul pentru a construi o ţară modernă şi prosperă”, a indicat într-un comunicat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Noua tranşă de ajutor financiar european va permite Ucrainei plata în continuare a salariilor şi pensiilor şi menţinerea în stare de funcţionare a serviciilor publice, inclusiv şcoli, spitale şi spaţii locative pentru persoanele care au fost nevoite să-şi abandoneze locuinţele din cauza războiului cu Rusia, precum şi reconstruirea infrastructurilor bombardate.

În plus faţă de pachetul de 18 miliarde de euro pentru anul acesta, Comisia Europeană a propus un ajutor financiar suplimentar pentru Ucraina de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2024-2027, care însă necesită negocieri cu cele 27 de state membre ale UE şi aprobarea acestora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *