Actualitate

UE condamnă presiunile Tiraspolului asupra şcolilor cu predare în grafie latină

Parlamentul UE a adoptat o rezoluţie, care condamnă politizarea domeniului de educaţie în regiunea transnistreană, invitând autorităţile să asigure că atât copiii, cât şi părinţii acestora sunt protejaţi de consecinţele nefavorabile ale situaţiei actuale şi să găsească soluţii în interesul lor superior, scrie IPN.

Agenţia Mediafax scrie, în ediţia on-line, că Parlamentul European invită Federaţia Rusă să pună în aplicare pe deplin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a decis că Rusia a încălcat dreptul la educaţie în cazurile şcolilor cu predare în grafia latină aparţinând Republicii Moldova, situate în regiunea Transnistria. Iar OSCE ar trebui să-şi continue activităţile de monitorizare şi de facilitare a negocierilor şi să apere dreptul la educaţie al elevilor de la şcolile cu predare în limba română din regiune.

Tiraspolul a reacţionat la această rezoluţie, declarând că eurodeputaţii au acţionat iresponsabil votând-o. Administraţia transnistreană consideră că această rezoluţie a fost votată ca urmare a insistenţei eurodeputaţilor români. 

SURSA: IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *