CSI / RusiaUE / Nato

UE declară că deciziile luate de Putin vor avea consecințe din partea europenilor

Ţările membre ale Uniunii Europene discută despre o acţiune comună ca răspuns la cele mai recente evoluţii în războiul declanşat de Rusia contra Ucrainei. A anunţat miercuri, 21 septembrie, Comisia Europeană, care a avertizat Moscova că vor exista ”consecinţe din partea noastră”, transmite Reuters și Agerpres.

„Statele membre ale UE au avut deja o întâlnire de coordonare unde s-au desfăşurat discuţii în termenii unui răspuns al UE la continuarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Acest lucru include toate aspectele agresiunii, infracţiunile care au fost comise, referendumurile, descoperirea de gropi comune”, a declarat Peter Stano, purtător de cuvânt al executivului comunitar.

De asemenea, el a precizat că în acest stadiu nu există anunţuri de făcut cu privire la sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei, discuţiile între Cei 27 pe acest subiect fiind confidenţiale.

Vă amintim că miercuri dimineața, 21 septembrie, Vladimir Putin a anunţat o ”mobilizare parţială” a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina, în timp ce Moscova pierde teren pe câmpul de luptă. Președintele rus a avertizat că Rusia este pregătită să utilizeze ”toate mijloacele sale de apărare”, inclusiv nucleare, pentru a ”se apăra”.

„Aceasta este doar încă o dovadă a faptului că Putin nu este interesat de pace, ci de escaladarea acestui război de agresiune. Este încă un semn al disperării cu care se desfăşoară agresiunea sa contra Ucrainei. El este interesat doar de continuarea războiului său distructiv, ce are deja atât de multe consecinţe nefaste în întreaga lume” a mai adăugat Peter Stano.

Reprezentantul Bruxellesului a precizat că cele 27 de ţări membre UE, precum şi lideri internaţionali participanţi în această săptămână la Adunarea Generală a ONU, la New York, analizează o reacţie comună şi a subliniat că întreaga comunitate internaţională trebuie să pună presiune pe Vladimir Putin pentru a ”pune capăt acestui comportament nesăbuit”, relatează sursa citată.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *