Uniunea Europeană îşi va dubla sprijinul umanitar pentru Armenia până la 10,4 milioane de euro, a anunţat joi, la Granada (sudul Spaniei), preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite DPA.
”Susţinem solid Armenia şi nevoile sale umanitare”, a declarat şefa executivului comunitar înaintea celui de-al treilea summit al Comunităţii Politice Europene, la care iau parte 50 de lideri din Europa.
De asemenea, Uniunea Europeană va furniza 15 milioane de euro drept sprijin bugetar pentru Armenia, a precizat Von der Leyen.
”Vom discuta despre ce altceva putem face pentru a sprijini Armenia în această situaţie dificilă”, a adăugat preşedinta CE.
Luni, Armenia i-a solicitat Uniunii Europene să sancţioneze Azerbaidjanul pentru operaţiunea sa militară din enclava Nagorno-Karabah şi a avertizat că Baku ar putea ataca Armenia dacă Occidentul nu adoptă măsuri ferme.
Ambasadorul Armeniei pe lângă UE, Tigran Balaian, a menţionat eventualele măsuri, printre care o plafonare a preţului gazului azer şi suspendarea tratativelor cu UE privind relaţii mai strânse cu Baku.
De asemenea, el i-a cerut Occidentului să furnizeze asistenţă ”curajoasă” pentru securitate Armeniei. ”Nu este doar opinia guvernului armean, ci şi al multor experţi, dar şi al unor state membre UE, că un atac asupra Armeniei propriu-zise este iminent”, a declarat Balaian într-un interviu pentru Reuters.
Găsirea unui răspuns la nivelul UE este complicată şi de nevoia europenilor de a se baza mai mult pe petrolul şi gazul azer şi mai puţin pe resursele energetice ruse, în contextul războiului lansat de Moscova contra Ucrainei.
Forţele azere au preluat controlul asupra Nagorno-Karabah, o enclavă de pe teritoriul azer populată majoritar de armeni, într-o operaţiune fulger desfăşurată în luna septembrie, ceea ce condus la un exod al aproximativ 100.000 de etnici armeni în mai puţin de o săptămână.
Armenia a acuzat Azerbaidjanul de epurare etnică, acuzaţie respinsă de Baku, care insistă că armenii sunt bineveniţi să rămână în Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul a insistat că nu are nicio intenţie de a ataca Armenia.
Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar până recent era populată majoritar de etnici armeni. În 2020, Azerbaidjanul a obţinut câştiguri teritoriale semnificative în timpul unui război care a durat şase săptămâni şi s-a soldat cu mii de morţi de ambele părţi.