Actualitate

UE, lider al exporturilor şi importurilor de produse agroalimentare la nivel global

Valoarea totală a exporturilor de produse agroalimentare ale statelor membre ale Uniunii Europene a urcat cu 5,1% în 2017, la 138 de miliarde de euro, în timp ce importurile s-au situat la 117 miliarde de euro, rezultând un excedent de 21 de miliarde de euro al balanţei comerciale în sectorul agroalimentar.

Întreaga producţie agricolă a UE în 2017 este estimată la 418 miliarde de euro, în timp ce 7,5% din angajaţii din UE lucrează în lanţul de procesare a alimentelor.

„Succesul comerţului agricol este clar legat de reformele politicii agricole comune (PAC), care permit producătorilor din UE să fie competitivi pe pieţele internaţionale. De asemenea, succesul se datorează reputaţiei pe plan global a produselor UE – care sunt apreciate ca fiind sigure, nutritive, de calitate ridicată şi produse în mod sustenabil. Agenda noastră ambiţioasă în domeniul comercial – cu recentele succese înregistrate în negocierile cu Canada, Japonia şi Mexico – îi ajută pe fermierii şi producătorii de alimente europeni să folosească deplin oportunităţile de pe pieţele internaţionale", a afirmat Phil Hogan, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, conform Agerpres.

Anul trecut au crescut exporturile UE către primii cinci parteneri: SUA, China, Elveţia, Rusia şi Japonia. De asemenea, Comisia Europeană îi ajută pe exportatorii din UE să identifice oportunităţi de export şi să-şi asigure tranzacţii prin promovarea activităţilor şi prin misiuni comerciale la nivel înalt conduse de Phil Hogan, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală. De la începutul lui 2017 şi până în prezent, Phil Hogan a călătorit însoţit de producătorii europeni în Canada, Arabia Saudită, Iran şi China.

UE exportă o gamă variată de produse, de la materii prime şi alte produse primare, la produse agricole procesate (cum ar fi brânza şi vinul) la produse alimentare cu un grad ridicat de procesare, ceea ce demonstrează versatilitatea acestui sector. Produsele de vârf exportate de UE sunt vinurile şi alte băuturi alcoolice, alimentele pentru copii, ciocolată şi carne de porc.

Sursa: Capital.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *