Decizia guvernelor de a închide economiile în timpul pandemiei de covid-19, iar apoi cel mai mare șoc energetic din ultimii 50 de ani, cauzat de sancțiunile impuse Rusiei, au făcut ca statele UE să ajungă la deficite foarte mari, o situație asemănătoare cu cea de după criza financiară din 2008.
Ca și în timpul crizei precedente, guvernele le cer cetățenilor să achite nota de plata rezultată din crizele generate sau scăpate de sub control de elite. Liderii UE se pregătesc să impună noi cure de austeritate în statele membre. La finalul lunii aprilie, Comisia Europeană a propus revenirea la politica de reducere a cheltuielilor, care fusese relaxată la începutul pandemiei. Se va aplica din nou scrupulos Pactul de Creștere și Stabilitate, un mecanism menit să impună neoliberalismul in Europa, un corset care pe cât de mult incomodează guvernele, pe atât de mult le ușurează munca, pentru că aceste reguli sunt permanenta justificare a reducerilor de cheltuieli.
De anul viitor, UE va reveni la regula care impune cheltuieli de maximum 3% peste ceea ce guvernele colectează print axe și prin alte venituri la buget. Apoi, țările UE nu ar trebui să aibă o datorie publică mai mare de 60% din PIB, din valoarea tuturor bunurilor si serviciilor produse de-a lungul unui an.
În 2020, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis guvernelor statelor UE ca pot cheltui ”atât cât au nevoie”, iar Banca Centrală Europeana a sărit in ajutor cu un program de cumpărare de obligațiuni în valoare de o mie de miliarde de euro, pentru a ajuta guvernele să-si finanțeze deficitele. Iar la cele de mai sus s-a adăugat apoi fondul de reziliență și redresare al UE, în valoare de 750 de miliarde de euro. Se vorbea atunci despre un moment unic în istoria proiectului European – un pas mare către crearea unei federații europene, în care povara datoriilor se împarte între toate statele membre.
Ser pare că nu există criză suficient de mare pentru a conduce UE spre o integrare deplină. Nu s-a întâmplat asta și nici nu se va întâmpla, pentru că au reapărut conflictele între statele îndatorate (în special cele de la periferia UE) și cerberii disciplinei fiscale, în frunte cu Germania.
”Și mai important, o analiză atentă poate evidenția adevărata natură a UE. Integrarea economică și monetară europeană este un proiect fundamental anti-democratic, unul care este menit să scoată politica economica de sub controlul electoratului. Statele care rămân fără monedă proprie nu mai au de ales decât să aplice politicile dictate de noua organizație ce emite monedă – UE – indiferent de existența sau nu a unui mandat democratic. Vreme de câțiva ani, statele din zona euro au părut că-și regăsesc o formă a suveranității, în sensul că guvernele își puteau alege politicile bugetare fără a simiți amenințarea Băncii Centrale Europene și a Comisiei Europene. Însă revenirea la vechile reguli a fost doar o chestiune de timp. Comisia se pregătește să revină la regulile Pactului de creștere și Stabilitate din 1997 și la raportul dintre deficit și PIB stabiliy prin Tratatul de la Maastrcht, in 1992”, scre jurnalistul Thomas Fazi, pentru UnHerd.
În acest moment, nu mai puțin de 24 de state UE nu îndeplinesc aceste criterii, iar printre ele se numără Italia, Franța, Belgia, Grecia, Spania. Toate aceste tari trebuie să realizeze o reducere a deficitului bugetar cu minimum 0,5% din PIB în fiecare an, iar în unele cazuri reducerea ar trebui sa fie de 1,5%. La fel ca și în criza austerității de la începutul anilor 2010, Germania este în fruntea statelor ce doresc impunerea acestor măsuri care duc la creșterea șomajului, la erodarea statului bunăstării și la sărăcirea unor segmente mari ale populației. Atunci, până și FMI a recunoscut că experimentul impus de birocrații nealeși de la Bruxelles și de la Banca de la Frankfurt a fost un eșec de proporții.
În plus față de contextul din urma cu un deceniu, astăzi avem de-a face cu paradox – UE sfătuiește guvernele statelor membre să reducă cheltuielile, cerându-le în același timp sa-și majoreze bugetele pentru Apărare pentru a ajunge la cel puțin cei 2% din PIB pentru care și-au luat angajamentul statele NATO. O asemenea măsură va apăsa pe state care au deja deficite importante: Italia are un budget al Apărării de 1,4% din PIB, Spania are un budget al Apărării de doar 1% din PIB, iar Portugalia de doar 0,8% din PIB.
Comisia Europeană a anunțat recent un plan de miliarde de euro (din contribuția statelor membre) pentru a spori producția europeană de muniție, care urmează să fie trimisa in Ucraina. Europa trebuie ”să treacă la economia de război”, apunea comisarul European Thierry Breton. ”Cu alte cuvinte, statelor europene li se va cere în curând să își reducă programele sociale și investițiile cruciale în sectoare ce nu a a face cu apărarea, pentru a finanța noua economie de război a Europei. Am putea numi asta austeritate militară, iar totul are loc în contextul în care UE este tot mai subordonată politicii externe americane”.
”Toate acestea indică o revenire a Germaniei în calitate de ”jandarm economic” al UE. În ultimul an, Germania a încercat să-și redefinească rolul în contextul mișcărilor tectonice provocate de războiul din Ucraina – în special în contextual pivotării Europei de la Vest spre Est. Poate că Germania și-a găsit deja un rol – revenirea la relația specială cu SUA, în calitate de principal interpus al Washingtonului în Europa Occidentală.
Combinația de austeritate, revigorare a hegemoniei germane și militarism agresiv face ca Europa din deceniul ce a trecut să pară benignă și confirmă vechea idee că atunci când este vorba despre UE este întotdeauna loc de mai rău”, incheie Thomas Fazi.
