Actualitate

UE susţine reformele lansate de Serviciul Vamal

Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a avut o întrevedere cu şeful Delegaţiei UE, în cadrul căreia oficialii au discutat despre stadiul de realizare a proiectelor comune şi au stabilit noi obiective de colaborare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal, ambasadorul UE a evocat importanţa implementării proiectelor finanţate de UE privind instituirea controlului comun în punctele de trecere Palanca şi Pervomaisk-Cuciurgan.

Vitalie Vrabie a precizat că cea mai importantă prioritate a Serviciului o constituie implementarea prevederilor din Acordul de Asociere cu UE, inclusiv cu privire la Zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător. În acest sens, directorul Serviciului Vamal a menţionat proiectele-pilot de efectuare a controlului comun în unele puncte de trecere a frontierei, implementarea cărora este efectuată cu suportul UE. „Actualmente, dispunem de o serie de mecanisme de interacţiune instituţională cu partenerii europeni care contribuie semnificativ la implementarea conceptului managementului integrat al frontierei, promovarea integrităţii şi dezvoltării profesionale”, a precizat şeful Vămii.

Totodată, Vitalie Vrabie a menționat aportul Misiunii EUBAM, unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici ai instituţiei, cu susţinerea căreia au fost realizate o serie de activităţi cu impact major în activitatea vamală. Printre cele mai notorii se numără implementarea declaraţiei electronice şi conceptului de Agent Economic Autorizat, reducerea numărul documentelor aferente procesului de vămuire, precum şi aplicarea procedurii simplificate de certificare a originii mărfurilor exportate pe piaţa europeană.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *