UE va anunţa începerea negocierilor de asociere cu R. Moldova
Cu ocazia summit-ului Parteneriatului oriental al UE, de joi şi vineri de la Varşovia, "vom anunţa începerea de negocieri, deja bine pregătite, privind acordurile de asociere dintre UE, Republica Moldova şi Georgia”, a declarat Sikorski pentru ediţia poloneză a săptămânalului Newsweek.
"Aceste ţări trebuie să înţeleagă că actualmente climatul nu este favorabil extinderii UE, dar asta nu înseamnă că totul se opreşte şi că timpul este pierdut”, a adăugat acesta. Sikorski a confirmat că Polonia doreşte să încheie negocierile cu Ucraina până la sfârşitul preşedinţiei sale la UE, la 31 decembrie. "Ceea ce ne interesează, este încheierea negocierilor privind acordul de asociere cu Ucraina până la sfârşitul anului”, a spus acesta.
Lansat de Uniunea Europeană în mai 2009 la Praga, Parteneriatul oriental se adresează unui număr de şase state din Europa orientală şi din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.
Sursa: AFP