ULTIMA ORĂ! Gazprom va reduce cu 40% livrările de gaze pentru luna noiembrie. Tiraspolul anunță economii iar separatistul Krasnoselski cere explicații de la Moscova
După ce a redus livrările cu 30% în luna octmbrie, Gazprom va reduce cu alte 40% volumele de gaze pentru Moldovagaz, despre aceasta a anunțat separtistul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Acesta a cerut autorităților regionale să facă economii și spune că a solicitat mai multe explicații de la Moscova, însă deocamdată nu a primit niciun răspuns, transmite Replicamedia.md.
Subiectul crizei gazelor a fost discutat într-o ședință specială, anunță site-ul oficial de la Tiraspol.
Potrivit comunicatului, așa-zisul ministru al dezvoltării economice din regiune a anunțat că în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze a Stângii Nistrului situația este una complicată, iar prognozele „nu sunt pozitive”.
„Gazporom a luat decizia de a micșora livrările de gaze în Transnistria cu 30% în octombrie și 40% în noiembrie, față de aceeași perioadă ale anilor precedenți. În această lună deficitul este de 36 de milioane de metri cubi, iar în noiembrie se presupune a fi de 55 de milioane”, a declarat Serghei Obolonik. Demnitarul spune că liderii de la Tiraspol au trimis scrisori de clarificare la „adrese din Rusia”, însă deocamdată conducerea regiunii trebuie să acționeze după cum stau lucrurile la moment.
Vadim Krasnoselski a anunțat că unica soluție sunt economiile și care se vor face prin limitarea consumului de gaze la marile întreprinderi, în favoarea consumatorului casnic.
„A fost luată decizia de a micșora livrările către întreprinderile mari cum ar fi Uzina Metalurgică și cea de Ciment de la Rîbnița, Centrala de la Kuciurgan”, se arată în comunicat.
Cu toate acestea, autoritățile de la Tirasol anunță că din această săptămână încep sezonul de încălzire. A fost deja conectat la rețea Centrul Mamei și Copilului de la Tiraspol, iar de astăzi vor fi conectate școlile și grădinițele, orfelinatele și casele de îngrijire a persoanelor vârstnice, staționarele și policlinicile. De vineri, se va începe încălzirea centralizată a caselor. La final, Krasnoselski a spus că va continua negocierile cu partea rusă pentru a clarifica situația privind livrările de gaze și perspectivele acestora.
Amintim că, concernul rus Gazprom acuzat, marți, 5 octombrie, compania fiică S.A. Moldovagaz că pe parcursul anului curent a „încălcat în mod regulat termenii contractului” și amenință că ar putea sista complet livrările de gaze naturale dacă partea moldovenească nu va efectua plățile în avans până la data de 20 octombrie 2022.
De asemenea, gigantul rus a atenționat că își rezervă dreptul de a rezilia contractul în orice moment din cauza încălcării „grave” a termenelor pentru încheierea unui acord privind stingerea datoriei istorice a S.A. Moldovagaz.
În reacție, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, declară că Republica Moldova a achitat mereu plata pentru gaz, inclusiv în avans, drept reacție la acuzațiile concernului rus că partea moldovenească a „încălcat în mod regulat termenii contractului.” La rândul său, viceprim-ministrul spune că „Gazprom încalcă propriile angajamente și caută pretexte pentru a nu da gaz moldovenilor în prag de iarnă”.
La rândul său, Șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a asigurat că compania va depune toate eforturile pentru a-și îndeplini obligațiunile contractuale față de „Gazprom” în luna octombrie, în contextul în care concernul rus a amenințat că ar putea sista complet livrările de gaze naturale dacă partea moldovenească nu va efectua plățile în avans până la data de 20 octombrie 2022.
Recent, Andrei Spânu a spus că Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie, adică din cele 8.06 milioane de m3 pe zi, inclusiv pentru regiunea transnistreană, au fost confirmate 5.7 milioane m3 pe zi, ceea ce înseamnă că livrările au fost limitate cu 30%, situație ce a avut loc și anul precedent, în luna octombrie.
De menționat că, de la 1 octombrie se modifică formula contractuală de formare a prețului de achiziție a gazelor naturale al SA „Moldovagaz” de la SAP „Gazprom”. Conform modificărilor operate, acum Republica Moldova cumpără gaz de la gigantul rus la un preț de aproximativ 1.074 de dolari pentru mia de m3, comparativ cu prețul de 1 889 de dolari stabilit în luna septembrie, până la modificarea formulei.
De asemenea, președintele Consiliului de Administrație al S.A. Moldovagaz, Vadim Ceban, atenționează că, chiar și în contextul unei modificări a formulei costurilor contractuale, prețul furnizării de gaze naturale pentru consumatorii finali nu poate fi redus și va rămâne tariful stabilit de ANRE la 23 septembrie, adică de 29,26 lei (inclusiv TVA) pentru un metru cub, cu 6,27 lei mai scump decât tariful precedent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!