Moldova

(ULTIMA ORĂ) Premierul s-a arătat deranjat că rezultatele Recensământului nu au fost făcute publice

„Este inadmisibil cât de mult s-a întârziat cu prelucrarea datelor. Întârzierile trebuie recuperate. Este obligația noastră să finalizăm cât mai repede toate activitățile care țin de acest recensământ. Nu e scuzabil ca, la aproape doi ani de la recensământ, să nu avem rezultatele finale”, a declarat premierul, în debutul şedinţei Cabinetului de miniştri de astăzi.

Premierul a cerut să fie efectuată o evaluare clară şi obiectivă privind motivele tergiversării acestui proces, să fie expuse încălcările comise, astfel ca persoanele vinovate să fie trase la răspundere.

De asemenea, premierul a menţionat că datele recensămîntului sunt necesare pentru a echilibra corespunzător politicile şi măsurile întreprinse de autorităţi. Totodată, el a precizat că există un interes sporit din partea opiniei publice și a societății civile în legătură cu acest proces, făcând referinţă la apelul public al organizaţiilor neguvernamentale privind urgentarea prezentării rezultatelor Recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova.

Prim-ministrul a solicitat să fie organizată săptămâna viitoare o ședință comună cu participarea reprezentanţilor ONG-urilor şi ai instituţiilor responsabile de acest proces.

Între timp, Ministerul Finanţelor urmează să identifice resursele necesare pentru finalizarea Recensămîntului populației și al locuințelor, iar Biroul Național de Statistică să pregătească etapa finală de prelucrare a datelor, care trebuie să înceapă pe 11 aprilie curent.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *