Social

ULTIMA ORĂ! „Termoelectrica” cu datorii de peste două miliarde de lei, va avea o nouă organigramă. Mai mulți adjuncți vor rămâne fără funcții

S.A. „Termoelectrica”, care în ultimii ani a acumulat datorii de peste două miliarde de lei față de „Energocom” și „Moldovagaz”, va avea o nouă organigramă. Astfel, cel puțin 20 de șefi și mai mulți adjuncți vor rămâne fără funcții, scrie Ziarul Național.

Astfel, potrivit acestei reorganizare, va contribui, doar în prima etapă, la economisirea a cel puțin 14 milioane de lei anual, a declarat marți, 15 august, în cadrul unei conferințe de presă, directorul interimar al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan.

Aflat de două săptămâni în funcție, Razlovan a infirmat că această reorganizare s-a făcut pentru a scăpa de unii oameni incomozi.

„Printre sarcinile care mi-au fost puse a fost și o organigramă nouă, în vederea îmbunătățirii activității întreprinderii. Reorganizarea a fost aprobată de Consiliul de Administrație al „Termoelectrica”. Organigrama nouă nu vizează persoane, dar îmbunătățirea activității întreprinderii și schimbarea climatului la întreprindere, care e destul de bulversat. Nu e vorba de persoane, dar funcții”, a precizat Razlovan.

Potrivit lui, cel puțin 20 de persoane din administrația „Termoelectrica” vor rămâne fără funcții. E vorba de șefi, care nu ar fi făcut nimic și lipsa lor nu se va resimți.

„Organigrama actuală e cu multe funcții. Tot felul de adjuncți la adjuncți, un lucru inadmisibil. E vorba de cel puțin 20 de persoane. Mai avem și 120 de funcții vacante, dintre care jumătate vor fi reduse. Sunt funcții care nu sunt necesare. Putem economisi la prima etapa circa 14 milioane de lei anual. Dacă e vorba de cinci ani, atunci se adună o sumă importantă. Dacă redirecționezi acești bani unde e necesar, atunci poți face lucruri frumoase. Situația la întreprindere nu este deloc strălucită. Avem datorii de peste două miliarde de lei. Datorăm 1,3 miliarde de lei „Energocom” și 600 de milioane la „Moldovagaz”. A fost instituit un grup în vederea redresării situației financiare, care este foarte gravă”, a recunoscut Razlovan.

Actualmente, la S.A „Termoelectrica” activează 1 837 de angajați.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *