(ULTIMA ORĂ) Unioniștii sunt în mare pericol. Un deputat AMENINȚĂ: Dacă va fi unirea, voi lua pistolul-automat și…
Adepţii „statalităţii” din Găgăuzia s-au întrunit sâmbătă, 24 februarie, în satul Tomai, în cadrul unui consiliu convocat de başkanul (guvernatorul – n.red.) Irina Vlah, unde au adoptat o rezoluţie prin care cer Chişinăului să lichideze orice formaţiune care pledează pentru Unirea cu România.
În cadrul acestei adunări, care pretinde că ar reprezenta opinia tuturor locuitorilor din regiunea autonomă, au participat foste şi actuale oficialităţi de la Comrat, deputaţi găgăuzi în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat, precum şi activişti cunoscuţi pentru convingerile separatiste pe care le promovează de la începutul anilor ’90.
„Dacă va fi unirea, eu voi fi primul care voi lua pistolul-automat şi voi merge să apăr Găgăuzia”, a declarat deputatul PD Cornel Dudnic, citat de GagauzInfo.md
El a anunţat că va elabora un proiect de lege care să interzică activitatea partidelor unioniste în Republica Moldova.
Un fost preşedinte al Adunării Populare (legislativul regional de la Comrat – n.red.), Mihail Kendighelean, a propus ca 2018 să fie proclamat în Găgăuzia ca „an al ocupaţiei Bugeacului de către România”, iar actualul şef al corpului legislativ din Găgăuzia, Vladimir Kîssa, l-a acompaniat: „Acum 100 de ani ţara noastră a fost ocupată de România. La sfârşitul anilor ’80 unioniştii, sub drapelul Frontului Popular, au adoptat o declaraţie privind unirea cu România. Atunci nu s-a putut, din cauza Transnistriei şi Găgăuziei”.
Totodată, başkanul Irina Vlah, apropiată preşedintelui pro-rus Igor Dodon, a vorbit despre unitatea Republicii Moldova, invocând însă rezultatele referendumului ilegal din Găgăuzia, în 2014, când s-a votat pentru separarea regiunii în caz dacă Republica Moldova şi-ar pierde suveranitatea.
„Anume aici, la Tomai, s-a desfăşurat prima întâlnire a cetăţenilor, pentru realizarea referendumului […] Dar, mişcările unioniste iau din nou amploare, sunt adoptate declaraţii privind unirea cu România. Vreau ca şedinţa de astăzi să confirme că noi suntem cointeresaţi în fortificarea statalităţii Moldovei. Sunt convinsă că o Găgăuzie puternică este posibilă doar într-o Moldovă puternică”, a declarat ea.
Sursa: tvrmoldova.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!