Ultima sută de metri: În câteva zile se va ști dacă vom avea o nouă alianță
„Am avut săptămâna aceasta două întâlniri. N-au fost negocieri, doar s-au purtat discuţii. Încă nu am decis nimic. În weekend fiecare din noi va purta discuţii în cadrul partidului şi va decide. Cred că săptămâna viitoare vom decide împreună. Până ce nu vom decide, dacă va fi formată alianţa sau nu, presa nu va avea acces. Noi nu vrem o alianţă de dragul alianţei. Vrem să fie formată o guvernare pentru oameni, care să scoată ţară din criză”, a precizat Ghimpu.
Preşedintele PL a reiterat condiţiile pentru a forma alianţa. „Dorim un procuror european. Dar aici depinde, dacă ne va susţine Uniunea Europeană. Acolo un procuror primeşte cel puţin vreo 200 de mii de Euro anual. Noi nu avem aceşti bani. Niciun procuror din UE nu va veni să lucreze pentru salariile noastre. Vom insista pe partajarea funcţiilor. Trebui să ajungem la o formulă, ca funcţiile să fie partajate conform mandatelor obţinute de către fiecare partid”, a spus Ghimpu.
Referindu-se la funcţia de preşedinte, Mihai Ghimpu a spus că aceasta trebuie partajată. „Funcţia de preşedinte este una politică şi trebuie să fie partajată. Nu vom susţine alegerea directă a şefului statului. Am avut şi preşedinţi aleşi direct şi ştim ce a ieşit din asta. Preşedintele trebuie ales de Parlament şi trebuie de revizuit prevederea constituţională, care se referă la modul de alegere a preşedintelui ca acesta să poată fi ales cu majoritatea simplă se voturi”, a adăugat liderul liberal.
Mihai Gimpu a spus că nu susţine ideea unor alegeri anticipate. „Ţara se află într-o situaţie gravă, poate mai grea decât a Greciei. Este în pericol vectorul european. Dacă vor fi alegeri anticipate, atunci la guvernare vor ajunge cei finanţaţi de Moscova şi s-a zis cu vectorul european”, a declarat Ghimpu.
SURSA: IPN.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!