ActualitatePolitică

Ultima zi de campanie în Găgăuzia: De mâine, agitația electorală este interzisă

Campania electorală pentru alegerile din UTA Găgăuzia se încheie astăzi, 13 noiembrie. Începând de sâmbătă, 14 noiembrie, și până la încheierea scrutinului de duminică, orice formă de agitație electorală va fi interzisă, iar Comisia Electorală Centrală (CEC) avertizează că încălcarea acestor prevederi poate fi sancționată cu amenzi.

Potrivit CEC, în ziua precedentă alegerilor și în ziua votării, candidații nu vor putea desfășura activități de promovare electorală și nici să participe la emisiuni de radio sau televiziune în scop electoral.

Totodată, autoritățile publice locale și difuzorii de publicitate au obligația de a înlătura materialele electorale amplasate în spațiile publice special amenajate. Interdicția nu se aplică însă informațiilor publicate anterior pe Internet.

De asemenea, în această perioadă, concurenții electorali nu vor putea efectua transferuri de bani în sau din conturile bancare cu mențiunea „Fond electoral”.

CEC precizează că desfășurarea agitației electorale în ziua alegerilor sau în ziua precedentă constituie contravenție. Conform articolului 52 alineatul (1) din Codul contravențional, persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 40 și 60 de unități convenționale, iar persoanele juridice – între 100 și 150 de unități convenționale.

De menționat că duminică, 15 noiembrie, locuitorii autonomiei găgăuze sunt așteptați la urne pentru a-și alege guvernatorul și deputații în Adunarea Populară.

Pentru funcția de bașcan candidează opt persoane. Aceștia sunt:

  • Fiodor Gaguz;
  • Alexandr Stoianglo;
  • Cornel Dudnic;
  • Ivan Kîlcic;
  • Petru Vlah;
  • Ivanna Koksal;
  • Serghei Anastasov;
  • Oleg Garizan.

În cursa pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară s-au înscris 134 de candidați, dintre care 93 sunt independenți.

Pentru desfășurarea celor două scrutine vor fi deschise 67 de secții de votare. Potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, în UTA Găgăuzia sunt înregistrați peste 129.000 de cetățeni cu drept de vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *