Viorel Mardare s-a născut la 7 octombrie 1981, în Chișinău, și a studiat la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat. Din 2000, s-a remarcat ca jurnalist. Blogul său, posmotrel.eu, a fost printre primele din R. Moldova, iar ulterior el a semnat toate articolele din presă cu același pseudonim.

Cel mai rebel, boem și talentat…

Pentru că „jurnalistica s-a adeverit a fi bucșită cu politicieni”, Viorel a mai studiat Regie și Film. Spoturile sale publicitare și sociale au promovat de multe ori imaginea R. Moldova în lume, autorul devenind unul dintre cei mai promițători cineaști autohtoni. A fost cel mai rebel, boem și talentat reprezentant al generației sale, după cum recunosc foștii săi colegi.

În 2011, Viorel a realizat un clip promoțional pentru TIMPUL, la aniversarea a zece ani ai ziarului nostru. În 2016, a produs spotul social „Go on. Fruits from Moldova”, prin care a îndemnat străinii să cumpere fructele noastre, ca un răspuns la embargoul Rusiei.

Pneumonie la Chișinău, cancer în Germania

Regizorul a impresionat lumea și printr-o serie de alte spoturi, până la începutul lui august 2018, când prietenii au anunțat că el suferă de adenocarcinom – un tip rar de cancer, care i-a afectat plămânii, ficatul și rinichii. A fost diagnosticat în Germania, deși până atunci era tratat la Chișinău de pneumonie. Sora sa, Angela Mardare, spune că luni întregi Viorel a făcut tot felul de investigații medicale în R. Moldova și astfel starea lui de sănătate s-a înrăutățit.

TIMPUL scria că regizorul „a fost tratat” de pneumonie la spitalul nr. 3 din Chișinău, după care a fost totuși direcționat la Institutul Oncologic, unde medicii i-au depistat o tumoare la plămâni. Ar fi urmat o procedură de bronhoscopie, însă rezultatul analizei nu a fost unul concludent și procedura trebuia să fie repetată. Între timp, Viorel a ajuns în Germania. Veronica Ciobanu, vicedirector al Centrului Consultativ Diagnostic din cadrul Institutului Oncologic, își exprima regretul că unii pacienți aleg să părăsească hotarele R. Moldova și să accepte tratamente costisitoare în alte țări.

„Prestigios Doctor, ai scris ceva în hârtiuță fără a mă vedea în ochi!”

Pe 17 ianuarie 2019, Viorel a povestit pe Facebook despre cum i s-a stabilit diagnoza în R. Moldova:
„Părea că a pătruns cineva pe schiuri în Secția Spitalului, la început de vară – hârș-hârș-hârș – erau pașii grei și obosiți ai Doctorului Habilitat înainte de finiș. Pauză. S-a oprit. Citea ceva de pe o ușă. Nu era ușa care trebuie. Hârș-hârș-hârș-hârș-stop. Undeva scârțâi o ușă și se lăsă liniște. Doctorul medaliat trebuia să-mi aleagă o diagnoză. Pneumonie de Asta sau Pneumonie de Cealaltă? Cancer sau Tuberculoză? Răceală sau acces de Ipohondrie? Pacientul eu îl aștepta cuminte în patul salonului de spital. Ca pe o rază de lumină, strălucitoare asemeni Medaliei de Ceva Acolo Emerit. Special pentru dânsul (mine) venea! În cinci minute ușa de undeva de acolo scârțâi. Venea momentul adevărului. Schiorul depăși în slalom câteva uși, inclusiv ușa deschisă a Pacientului eu. Pleca momentul adevărului.
– Oprește, maestre!
– Hârș-târș-hârș.
– Prestigios Doctor, ai scris ceva în hârtiuță fără a mă vedea în ochi!
– Hârș-hârș-hârș.
– Pentru ce ți-a dat Dumnezeu fonendoscop? Pot ridica cămașa, pot respira adânc!
– Hârș-hârș-hârș.
– Suport și trei-patru zdupace pe spate, și două lovituri mai jos, la rinichi!
– Hârș-hârș-hârș.
– Pot arăta și limba, chiar!
– Hârș-hârș-hârș. Scârț. Bum!
Era o seară frumoasă de început de vară, afară.

P.S. Întrebările „care spital” și „care doctor” vor fi ignorate din respect pentru medicii de treabă din Moldova”.

„Nu credeam că există atâta dragoste în jur”

La începutul lui august 2018, a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru tratamentul lui Viorel. Atunci, în premieră pentru R. Moldova, circa 3000 de oameni au adunat peste 100 de mii de euro în mai puțin de trei zile. Pe 10 august, Viorel nu a ezitat să le mulțumească tuturor:

„Poate Bojica mi-a trimis năpasta asta ca să holbez oleacă ochii. Și să vă văd pe toți așa: frumoși, cu suflet mare. Și să vă mulțumesc din suflet pentru toate, tuturor. Sau poate Bojica a greșit destinatarul, o simplă eroare birocratică în ceruri. Despre erori am să vă povestesc când prind oleacă la puteri. Poate luni. Acum însă am rămas fără cuvinte. Mă duc să adun cuvintele. Mă închin în fața voastră – dar așa, tare puțin, cât să nu mă doară bubele. Vă mulțumesc. P.S. Și vă iubesc”.

Apoi a făcut chimioterapie și imunoterapie la o clinică din Viena. Medicii au fost nevoiți să schimbe tratamentul, pentru care mai era nevoie de 60 000 de euro. La 10 octombrie, a fost organizată „Onomastica lui Viorel”, un eveniment caritabil, unde au fost licitate textele sale și alte lucruri. Și de această dată oamenii au fost receptivi, sperând că Viorel se va face bine.

A sperat și el. În ultimul său interviu, pentru un post TV, a povestit ce a învățat de la această boală: „Toate lucrurile trebuie făcute aici și acum, nu ai dreptul să amâni nimic. Nu ai dreptul să spui că o vei face la anul. Acest „la anul” ar putea să nu vină niciodată. Nu am cuvinte să-mi exprim recunoștința și vă mulțumesc tuturor. Nu știu ce aș putea să vă ofer. Un simplu mulțumesc. Dar eu cred că un simplu mulțumesc… este una din lecțiile pe care le-am învățat de la această boală”, a menționat regizorul.

„ Mi-a zburat și ultimul fir de sprânceană…”

Umorul și profunzimea cu care a tratat fiecare etapă a acestei boli a trezit admirația celor din jur. La 30 noiembrie, povestea cum i-a căzut ultimul fir de păr de pe corp, în urma tratamentului:

„A venit toamna sau ce a mai venit acolo după fereastră. Vântul a smuls și luat cu el ultimele frunze de pe unde a apucat, iar o dată cu ele mi-a zburat și ultimul fir de sprânceană care se ținea stoic și mândru fix deasupra ochiului drept. Acum însă plutește în văzduh cu înverșunarea unui Aerobus 380. Sau se tăvălește undeva pe fața de pernă. Oamenii fără sprâncene arată ca strașnici extratereștri. De asta în filmele despre raci machiorii lasă sprâncenele în pace. Nimeni nu vrea s-o vadă pe Angelina Jolie strașnic inoplanetean”.

O săptămână mai târziu, scria despre tratamentul său în Austria: „Austriecilor nu li-i a râde – ei îs serioși, calculați și cu pixuri în buzunare. Dar bag mâna-n foc doar pentru doctori (poate bibliotecarii lor sunt mai haioși). A venit, ți-a dat tabletka, a bifat nu știu ce și s-a dus. А поговорить?! Când colo – intră François – oh-là-là! – un om din Franța în halat alb. Imediat își pune mănușile albastre, asta înseamnă că omul pune chimie, nu infuzii obișnuite. Cât anină el borcanul cu chimie pe brăduțul cu alte borcănașe, vorbim despre uraganul de ieri. Despre schimbarea climei. Despre vina omului. Despre războaie și sărăcie. Despre omenire și omenie. Despre sufletul uman și ce-am pierdut noi pe drum. Ne lipseau doar paharele de vin moldovenesc (să știe franțuzul!) Da. Omenie. Sufletism. Compasiune. Acestea fiind spuse, François pornește sufletist chimia și iese pe ușă fix așa de sufletist. Iar eu rămân culcat, privind cum „robinetul” chimiei stă închis, iar dintr-un alt borcan îmi curge-n vene apă cu sare de bucătărie 0,9%. Curgea așa, cu suflet, ca o apă dulce de izvor, murmurând a doină și dor, a codru verde, a horă și băsmăluță. Apa cu sare picura îndrăzneț mai departe – sufletist și fără niciun tâlc.”

Ultimul vot

La 21 ianuarie, Viorel Mardare a revenit în R. Moldova și și-a continuat tratamentul la Chișinău. Potrivit surorii sale, așa ar fi decis doctorii din Viena și cei de la noi. „Cu pași mărunți, dar siguri, Viorel merge spre însănătoșire”, anunța Angela Mardare pe 15 februarie.
Pe 24 februarie, Viorel și-a exercitat dreptul la vot în incinta Institutului Oncologic și ne-a bucurat cu o ultimă poză. „LA NOI, LA INSTITUT, lumea nu votează pentru „următorii patru ani”, ci pentru „cât va da Dumnezeu” (va da). Dar votează. Mai au niște speranțe pe aici, oamenii. Aici înțelegi cât de prețioși sunt, de fapt, niște „următori patru ani”. Surpriză: nu poți arunca votul pentru uninominali în această urnă teleportabilă. Sorry, uninominalule. Eu am pocnit cu ștampila pentru pace, sănătate și voie bună, hai, noroc! Și să nu mai fie durere. Și să nu-mi mai șoptească pe sub mustăți niciun doctor de la noi: „mai bine mergeți în Germania”, a scris el în ultima sa postare pe Facebook.

„Atât de mult ne-am fi dorit ca el să întârzie… cât mai mult”

La 9 martie 2019, ora 7:15, a plecat la ceruri. A fost înmormântat luni, 11 martie, la Cimitirul Armenesc din Capitală. Prieteni, cunoscuți, oameni de artă și admiratori și-au luat rămas bun de la el cu baloane sub formă de inimi și flori.

Jurnalista Mariana Rață, care a lucrat împreună cu Viorel în 2005, și-a amintit că „Posmotrel făcea cele mai drăcoase și super editoriale despre cultură, televiziune. Ironia lui era fantastică! Dar Viorel avea un defect – strașnic ce mai întârzia! De câte ori ziarul a întârziat la tipografie pentru că Viorel încă nu adusese textul. (…) În această primăvară, Viorel s-a grăbit. Tare s-a grăbit. Iar noi atât de mult ne-am fi dorit ca el să întârzie… cât mai mult”, nota Mariana Rață.

După ce s-a îmbolnăvit de cancer, Viorel a primit Premiul Național pentru creație în arta filmului publicistic, însă gestul autorităților a fost considerat de mulți ca fiind unul de fațadă. În memoria regizorului, blogul posmotrel.eu a fost restabilit la inițiativa bloggerului Eugen Luchianiuc.