Ultimii locuitori din orașul ucrainean Bahmut refuză să fugă din calea ocupanților ruși

Ultimii locuitori care au rămas în Bahmut, oraş din estul Ucrainei bombardat din vară de armata rusă, susţin că nu intenţionează să fugă, chiar dacă ruşii se apropie, relatează AFP.

„Cum aş putea să plec?”, întreabă Natalia Şevcenko, de 75 de ani, care se îngrijorează de costul prea ridicat al unei plecări.

Ea a petrecut atât de mult timp în pivniţa ei, că se simte „ca o cârtiţă” atunci când se aventurează afară, la lumină.

„Nu vă îngrijoraţi”, le spune ea jurnaliştilor de la AFP în timp ce în fundal se aude zgomotul de obuze. „Sunt departe. Acum ştiu unde vor cădea”, afirmă ea.

Forţele ruse încearcă de luni de zile să preia controlul asupra Bahmut, în cea mai lungă şi mai sângeroasă dintre bătăliile purtate de la declanşarea invaziei ruse din Ucraina, pe 24 februarie anul trecut.

În pofida afluxului de arme occidentale trimise Ucrainei, Rusia a revendicat în ultimele zile avansuri în regiune.

Bahmut, care număra înainte de război circa 75.000 de locuitori, s-a transformat în oraş fantomă presărat cu arme antitanc şi maşini arse. Nu mai există nici gaz, nici electricitate, nici apă curentă.

În jur de 7.000 de persoane, majoritatea în vârstă, trăiesc aici în continuare, în pofida tirurilor neîntrerupte de artilerie şi bombardamentelor cu drone. Un băiat de 12 ani şi un septuagenar au fost ucişi marţi.

În cadrul unei vizite la Bahmut de miercuri, o echipă a AFP a putut vedea o coloană de fum în partea de nord a oraşului.

Zăpada este pătată de sânge acolo unde un vehicul militar ucrainean a fost lovit cu o zi în urmă de o rachetă rusească, în vestul oraşului.

În exteriorul oraşului devastat de război, soldaţii ucraineni fac eforturi să-şi fortifice poziţiile. Râul care traversează Bahmut a devenit o linie de separaţie cheie pentru lupte.

Natalia Şevcenko, care locuieşte pe malul de est, îşi riscă viaţa în fiecare zi traversând podul pentru a căuta apă.

Cei care au putut au plecat, dar alţii, ca Natalia Şevcenko, par să se fi resemnat cu soarta lor.

„Gazul nu este atât de grav. Dacă am avea electricitate, totul ar fi mai uşor. Am putea să ne încălzim, să gătim”, a spus ea.

„Cel mai rău e că nu există semnal. Nu pot să-mi sun familia. Am doi copii, unul este la Kiev şi celălalt la Odesa. Cei doi copii ai lor sunt mici, de aceea a trebuit să plece”, a explicat ea.

Nadia Burdinska, de 66 de ani, susţine că a trăit la Bahmut toată viaţa şi nu are nicio intenţie de a pleca, chiar dacă, adaugă ea, „numai unui nebun nu i-ar fi frică” în aceste condiţii.

„Totul este posibil, dacă vrea Dumnezeu voi rămâne în viaţă”, spune ea în faţa imobilului construit în epoca sovietică unde trage câţiva saci cu lemne.

Pentru a se încălzi, ea a fost nevoită să cumpere o sobă pentru lemne de 3.500 de grivne (circa 90 de euro) şi le-a cerut autorităţilor să-i furnizeze alimente ieftine. „Aşa trăim în secolul al XXI-lea”, mai spune ea.