Citisem aceste cuvinte cu mult timp în urmă, dar îmi răsunau de fiecare dată când mă gândeam la cineva cu „Săracu’ de el!”. Umilinţa nu este printre cele mai populare virtuţi în aceste zile, însă o nouă teorie spune că, dacă dai de necaz vreodată, un prieten umil este cel care va fi alături de tine.
Umilinţa a fost asociată şi cu generozitatea. Or, compasiunea e dificilă dacă nu ai un pic de smerenie. Studiile mai arată că oamenii modeşti, simpli, tind să fie angajaţi şi şefi mai buni. Cu siguranţă însă, în zilele noastre când tupeul îţi aduce de cele mai multe ori promovarea mult râvnită, persoanele modeste au de trecut prin multe obstacole până să ajungă în poziţii de conducere.
Oamenii de ştiinţă au caracterizat persoana umilă ca fiind cu picioarele pe pământ şi capabilă să-şi înţeleagă şi să-şi accepte propriile puteri şi slăbiciuni, fără să le sub- sau supraevalueze. De asemenea, smerenia a fost pusă în opoziţie cu aroganţa şi narcisismul.
Umilinţa nu trebuie confundată cu „capul lăsat, sabia nu-l taie”. Este mai mult vorba de compromis. Odată cu creşterea consumului şi a diverselor oferte de pe piaţă, am devenit mai mofturoşi, avem gusturi „mai rafinate”. Chiar dacă, în copilărie, la grădiniţă am mâncat cu toţii acelaşi terci de lapte şi am băut acelaşi ceai cu unt în el. Umilinţa e virtutea de a accepta situaţia în care te afli. Dar, având totuşi puterea de a te lupta pentru drepturile tale când ştii că acestea îţi sunt încălcate.
Iar atunci când ne va fi milă de cineva, să ne gândim că acea persoană poate fi prima care va sări să stingă focul sau să cheme ambulanţa.
Silvia Ursu
psihologie@timpul.md
Timpul Suplimentul Femeia
