Actualitate

Un adolescent român din Deva a fost premiat de Microsoft

Cristi Dragomir a obţinut premiul I la faza naţională a concursului organizat de Microsoft, în cadrul secţiunii “World Citizenship”, al cărui scop a fost crearea celui mai bun software destinat rezolvării problemelor sociale stringente. A prezentat un dispozitiv care îi ajută pe nevăzători să se orienteze.
“Dispozitivul pe care eu l-am denumit Vizium funcţionează relativ simplu.

Pe ochelari sunt montaţi senzori de mai multe tipuri care se completează unul pe celălalt. Aceşti senzori au menirea de a citi mediul înconjurător, de a citi distanţa faţă de obiecte, care este calculată şi transmisă unor motoare de vibraţii.

Persoana care poartă acest dispozitiv va simţi, prin vibraţii, apropierea de obiectele din jurul ei şi conturul acestora”, a explicat Cristi Dragomir, care în prezent lucrează la perfecţionarea ochelarilor cu senzori pe care i-a conceput.

sursa: adevarul.ro


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *