Internațional

Un afacerist a cumpărat medalia Nobel, scoasă la licitație de cel care a descoperit structura ADN-ului

Oligarhul rus de origine uzbecă Alisher Usmanov a declarat că a fost șocat să audă că omul de știință american James Watson a fost nevoit să-și scoată la vânzare medalia Nobel. Aceasta a fost primită în 1962, pentru descoperirtea structurii ADN-ului și a fost vânduta într-o licitație organizată de Christie’s pentru 4,8 milioane de dolari. A fost pentru prima dată când o medalie Nobel a fost vândută în timpul vieții laureatului respectiv.

Watson, 86 de ani, a declarat că plănuise să ofere o parte din banii primiți pentru organizații de caritate și pentru centre de cercetare.

Watson a declarat recent într-un interviu pentru Financial Times ca a fost să se simtă ca ”un nimeni”, după ce a declarat pentru Sunday Times, în urmă cu șapte ani, ca inteligența are o legătură cu rasa.

Revenind la oligarhul rus Usmanov, acesta a dezvăluit că el a fost participantul anonim la licitatia din urma cu o saptamana care, discutând telefonic, a cumparat medalia Nobel. ”După părerea mea, este inacceptabilă o situație în care un om de știință ajunge să-și vândă medalia primită pentru realizările sale extraordinare”, a spus Usmanov. ”James Watson este unul dintre cei mai mari biologi din istoria omenirii și premiul pentru descoperirea ADN-ului trebui să rămâna al său”.

Potrivit Forbes, Usmanov are o avere de circa 18 miliarde de dolari. El deține clubul de fotbal Arsenal Londra, Gazprom Invest Holding, publicația rusă Kommersant (cumpărată de la Boris Berezovski), a investit in compania Apple. Marea sa afacere rămâne USM Holding Metalloinvest. Este considerat cel mai bogat om din Marea Britanie, acolo unde are drept de rezidență.

Gestul său va fi interpretat, cel mai probabil, în presa rusă drept o palmă peste obrazul Vestului.

Pe de altă parte, în luna martie, când SUA planificau impunerea de sancțiuni mai multor oligarhi și oficiali ruși care au avut un rol în anexarea Crimeii și izbucnirea violențelor din Ucraina, unul dintre criticii lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, a precizat că printre cei sancționați trebuie să se afle și Usmanov, alături de Roman Abramovici, celălalt mare oligarh rus stabilit în Marea Britanie. Nu este exclus ca gestul făcut de Usmanov sa aibă legătură cu potențiala sa sancționare de către SUA si UE,o măsura care ar provoca pagube afacerilor sale, mult peste 4,8 milioane de dolari.

sursa: cotidianul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *