Social

Un alt membru al unui grup criminal specializat în organizarea migrației ilegale – reținut pentru 72 de ore

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord, sub conducerea Procuraturii raionului Briceni, au descins miercuri, 7 iunie, cu noi verificări în raionul Briceni. În rezultat, a fost reținut al doilea membru al unui grup criminal organizat, informează Poliția de Frontieră.

De la domiciliul acestuia, oamenii legii au ridicat mijloace financiare și alte obiecte care vor servi în calitate de probe pe cauza penală.

Vă amintim că echipa comună de investigații a stabilit despre existența unui grup de cetățeni ai Republicii Moldova, care, urmărind scopul obținerii unui folos material din organizarea migrației ilegale pentru cetățenii ucraineni, au creat o schemă criminală bine organizată.

Potrivit schemei, fiecare membru își avea rolul său: organizarea transportării, intrări și șederii cetățenilor ucraineni în Republica Moldova. Din declarațiile victimelor, cetățeni ucraineni, pentru toate aceste servicii ar fi achitat fiecare câte 3.500 de dolari.

Menționăm că unul dintre membrii grupului criminal organizat a fost reținut miercuri.

Cazul este investigat în continuare, urmând a fi stabilit locul aflării celorlalți membri ai grupului criminal organizat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *