Politică

Un an de la alegerile parlamentare: Moldova – marcată de instabilitate politică cu 5 premieri și îl caută pe următorul

Atunci, lupta s-a dus strâns între partidele de orientare pro-europeană și cele pro-ruse. Au învins pro-europenii, iar după lungi negocieri, partidele PD, PLDM și PL nu s-au putut înțelege în privința unei alianțe.

Guvernul Iurie Leancă nu a fost acceptat de toate partidele, așa că după un vot comun cu PCRM, partidele PLDM și PD au învestit în februarie 2015 un guvern minoritar, în frunte cu Chiril Gaburici.

Acest cabinet de miniștri nu a stat mult la cârma țării. La mijlocul lunii iunie Gaburici și-a depus demisia, iar până la finele lunii iulie vicepremierul Natalia Gherman a asigurat interimatul funcției, predându-i ștafeta lui Valeriu Streleț.

Între timp, au avut loc alegerile locale, iar la Chișinău a venit pentru un al treilea mandat în funcția de primar general, Dorin Chirtoacă. După locale, partidele care au primit votul cetățenilor în consiliile locale s-au așezat la masa de negocieri. În CMC, la Chișinău, s-a constituit o alianță pro-europeană dintre PL, PPEM, PLDM și PD. Însă alianța pare să nu fie foarte funcțională, întrucât încă nu au fost votați viceprimarii, iar ședințele CMC bat pasul pe loc.

Odată cu învestirea lui Streleț au avut loc noi negocieri dintre PLDM, PD și PL. Însă nici guvernul Streleț nu a ținut mult. La 29 octombrie, în urma unei moțiuni de cenzură a fost demis, iar interimatul îl asigură până în prezent liberalul Gheorghe Brega.

Un alt eveniment politic care a marcat acest an este arestul politicianului Vlad Filat, la 15 octombrie, după un autodenunț a lui Ilan Shor. În Parlament a fost votată ridicarea imunității acestuia, iar în aceeași zi Filat a fost reținut. Acesta se află până la moment în arest.

Instabilitatea politică a scos oamenii în stradă. Din primăvara acestui an, Platforma Civiă „Demnitate și Adevăr” a organizat proteste împotriva guvernării. Din 6 septembrie aceștia au instalat corturi în PMAN, iar de atunci protestul continu non-stop.

La mică distanță, PSRM și Partidul Nostru, în frunte cu Renato Usatîi au instalat corturi în fața Parlamentului. La Chișinău încă se mai caută un premier, iar partidele parlametare sunt din nou în negocieri.

sursa: unimedia.info


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *