După ce, în perioada sovietică, au construit magistrala Baikal Amur, au desţelenit pământurile în Kazahstan, au muncit la tăiat pădure în taiga, astăzi au împânzit lumea, muncind la negru în Italia, Grecia, Portugalia, Anglia, Irlanda, Franţa, Germania, Belgia, Rusia şi în alte ţări, iar unii, precum spuneam, mai ingenioşi, şi-au găsit o ocupaţie pe potrivă. Un caz aparte este cel al lui Iochim Robu, stabilit de mai bine de un deceniu dincolo de ocean.

L-am cunoscut la Chişinău, de Ziua Independenţei, când venise de sărbătorile naţionale, să-şi vadă părinţii şi rudele apropiate. Am aflat că s-a născut într-o familie cu nouă copii (patru fraţi şi cinci surori) în satul Căpriana, raionul Străşeni – cea a lui Vasile şi Natalia Robu, – iar la şcoală a stat într-o bancă cu fostul deputat în primul Parlament, Ion Ungureanu. Era nespus de bucuros că a ajuns acasă, unde nu călcase de mult pe pământul strămoşesc.

„În America am plecat ca refugiat”

În Statele Unite ale Americii a plecat împreună cu întreaga familie. Ce l-a făcut să lase şi masă şi casă şi să se ducă în lume? Aceasta era întrebarea firească, pe care urma să i-o pun, însă Iochim a anticipat-o, răspunzându-mi cu tristeţe: „Am rămas dezamăgit de faptul, că tot ce am obţinut în anii mişcării de eliberare şi de renaştere naţională, am pierdut din cauza celor care au cules roadele victoriei noastre şi ne-au trădat. Nu în zadar se spune, că revoluţiile le săvârşesc unii, iar roadele le culeg alţii. Al doilea motiv care m-a făcut să plec a fost faptul că, pe 6 martie 1996, am fost bătut crunt de către nişte necunoscuţi, puşi, probabil, la cale de cineva, adică de cei interesaţi să-i lichideze pe cei mai activi luptători pentru mişcarea de eliberare şi renaştere naţionale. Atunci am înţeles că urmează să fiu lichidat şi am hotărât să părăsesc ţara…”.

„În ţara tuturor posibilităţilor mă simt împlinit”

Dincolo de ocean a plecat cu ajutorul unui frate, care avea dreptul să emigreze în SUA. E vorba de Constantin Robu, cunoscut om de afaceri care, recent, a organizat în România Festivalul Fânului şi unde visează, la munte, să construiască o zonă de odihnă. Un alt motiv care l-a făcut să plece îl constituie faptul că soţia sa, Elena, face parte dintr-o familie de protestanţi. Din cauza credinţei, încă pe când învăţa la şcoala din Cărpineni, a fost lovită de către învăţătoare cu capul de tablă. „Copiii nu aveau dreptul să asiste cu părinţii la serviciul divin. Ei nu aveau dreptul de a-şi exprima deschis dragostea pentru cuvântul lui Dumnezeu, fiind marginalizaţi de societate. Tocmai de aceea, când s-au deschis porţile în lume, am hotărât să părăsim ţara. Acolo, în orăşelul Tampa din statul Florida, semănăm cuvântul lui Dumnezeu şi ne simţim liberi în ţara tuturor posibilităţilor. Aici am bucuria Mântuitorului”, ne spune oaspetele nostru.

„Dumnezeu m-a înzestrat cu un har – cel de apicultor”

În portul Panta, la început, a practicat mai multe munci. E cazul să amintim că Iochim Robu a absolvit, în 1984, facultatea de Economie a Comerţului a Universităţii de Stat din Moldova. După absolvirea facultăţii, a lucrat şef de magazin, revizor, pedagog de educaţia fizică şi sport, apoi a activat în cadrul Fundaţiei de binefacere „Dragostea lui Dumnezeu”. Această fundaţie a început construcţia unei biserici creştine evanghelice pe Calea Ieşilor din Chişinău, iar păstorul ei este doctorul în teologie Mihai Malancea.

În Statele Unite ale Americii, când a rămas fără lucru, şi-a amintit de vechea îndeletnicire a strămoşilor săi – apicultura. A început de la câteva roiuri de albine, pe care le-a prins. Astăzi dispune de 225 de stupi de albine. Mierea o comercializează mai multor cumpărători de diferite naţiuni: americani, filipinezi, coreeni, germani, polonezi, bulgari,, ruşi şi, desigur, fraţilor de sânge – celor ce fac parte din naţiunea română. „Mă bucur nespus de mult atunci când clienţii mei îmi spun că am o miere minunată. În afară de miere, mai vând polen, propolis, mixtură de propolis, mixtură de miere cu polen, ceară, lăptişor de matcă. Acum am început să produc săpun din ingredienţi naturali – uleiuri, ceară etc. Personal, am făcut şi o mixtură pentru curăţarea organelor interne”, afirmă apicultorul de la Căpriana.

„Ne rugăm pentru ţara de unde am plecat”

Fiind departe de casă, gândul lui e mereu la ţara pe care a fost nevoit s-o părăsească. „De fiecare dată, când ne adunăm cu fraţii şi surorile noastre de credinţă, ne rugăm pentru ţara de unde am plecat. Mă bucur că la Căpriana este o familie cu 19 copii – cea a lui Mihai Ungureanu. Din păcate, în Moldova nu mai are cine să nască. Multe familii sunt despărţite, bărbaţii şi femeile luând calea pribegiei în diferite colţuri ale lumii. Eu unul, împreună cu soţia mea Elena, îmi cresc urmaşii. Am şase copii. Sunt deştepţi şi harnici la carte. Cine ştie, poate unii dintre ei, sau toţi împreună, ne vom întoarce acasă. La Căpriana mi-am ridicat o casă, unde am câţiva stupi de albine. O casă şi-a înălţat la baştină şi fratele meu, Constantin Robu. Le îngrijesc rudele. America, însă, deocamdată n-o pot părăsi, fiindcă ea mi-a dat posibilitatea să-mi educ şi să-mi instruiesc copiii, să am o îndeletnicire, pe care o practic de 20 de ani – albinăritul. Să ştiţi că mierea moldovenească e destul de gustoasă acolo, în America. Altminteri, munca mea ar fi în zadar. Prin intermediul acestui produs, oameni de diferite naţionalităţi află despre ţara noastră, fiindcă adeseori sunt întrebat – de ce-i atât de dulce şi gustoasă mierea Dvs.? De unde vine ea? Şi atunci îmi amintesc de casă, de părinţi, de meleagul unde am copilărit, de locul care-mi este cel mai scump şi mai drag în această lume. Acasă, dacă m-aş întoarce, m-aş ocupa tot de albinărit. Este îndeletnicirea care îmi aduce satisfacţie şi mă ajută să-mi întreţin familia mea numeroasă”, ne-a mai spus Iochim Robu.