Timpul Liber

Un asteroid cu diametrul de 50 de metri va trece foarte aproape de Terra în 2013

Asteroidul 2012 DA14 trece pe lângă Terra o dată pe an, iar la următoarea „vizită”, în februarie 2013, va ajunge la doar 24.000 de kilometri distanţă.

Cercetătorii spun că asteroidul nu se va ciocni cu Terra anul viitor, însă nu exclud ca acest lucru să se întâmple cândva în viitor.

Dacă acest asteroid ar intra în atmosfera Pământului şi ar exploda, forţa generată de explozie ar fi suficient de mare pentru a distruge o suprafaţă de dimensiunile Londrei.

Asteroidul a fost descoperit luna trecută de o echipă de astronomi din Granada, Spania. Specialiştii observatorului La Sagra folosesc telescoape automatizate pentru a studia cerul. 2012 DA14 a fost descoperit atunci când astronomii au decis să studieze o porţiune a cerului în care în mod normal nu sunt observaţi asteroizi.

Dr. Gerhard Droslhagen, specialist al Agenţiei Spaţiale Europene, afirmă că „asteroidul măsoară aproximativ 50 de metri în diametru, dimensiune care ar duce la daune serioase în cazul în care ar exploda deasupra unei zone locuite. Explozia ar avea forţa cele mai mari arme nucleare”.

În 1908, un asteroid estimat a avea un diametru de 40 de metri a explodat deasupra regiunii Tunguska din Siberia, nimicind peste 2.000 de kilometri pătraţi de pădure.

Asteroidul 2012 DA14 va trece pe lângă Terra pe 15 februarie 2013. „Anul viitor va fi posibil ca asteroidul să fie observat cu ajutorul unui binoclu, însă nu este niciun pericol. În viitor, posibilitatea unei coliziuni nu poate fi exclusă. Este extrem de improbabil ca acest lucru să se petreacă, dar probabilitatea este mai mare de zero”, a explicat Dr. Drolshagen.

Specialiştii estimează că există aproximativ 500.000 de asteroizi de până la 30 de metri în diametru ce nu au fost încă descoperiţi.

Un alt expert al Agenţiei Spaţiale Europene, Dr. Detlef Koschny, afirmă că „lucrăm la conceperea unui sistem automat prin care telescoapele să detecteze asteroizii de acest tip, scopul nostru fiind să observăm aceste corpuri cu cel puţin 3 săptămâni înainte ca acestea să treacă pe lângă Pământ”.

Via Descopera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *