Lumea

Un avion TAROM, amenințat cu bombă: pasagerii, blocați în Turcia peste noapte

O amenințare cu bombă a vizat, în noaptea de joi spre vineri, un avion TAROM care efectua cursa RO 154 Tel Aviv-București. Totodată, o defecțiune a sistemelor informatice pe aeroportului Otopeni în cursul nopții a perturbat traficul aerian, cursele Tarom pe direcțiile Cairo, Tel Aviv sau Aman înregistrând întârzieri.

Cursa Tarom ce revenea de TelAviv a fost anunțată în aer de amenințare cu bomba la bord în timp ce zbura deasupra Turciei. Avionul a aterizat de urgență la Istanbul, unde a rămas peste noapte pasagerii fiind cazați cu echipajul la hotel.

Toți cei 88 de pasageri vor fi aduși, vineri, în România.

În cele din urmă, amenințarea cu bombă s-a dovedit a fi falsă.

“În prezent, pasagerilor li se acordă asistență la sol pe Aeroportul din Istanbul, iar aceștia urmează să decoleze în jurul orei locale 11:30 către București- destinația finală. Regretăm disconfortul creat pasagerilor noștri și reiterăm faptul că prioritatea Companiei TAROM este siguranta si securitatea pasagerilor și a echipajelor sale”, se mai arată într-un document transmis de compania TAROM.

Potrivit flightradar24.com, zborul RO154 este efectuat cu o aeronava Boeing 737-800 înmatriculată YR-BGL.

În ceea ce privește sistemul informatic de pe Aeroportul Henri Coandă, în ciuda faptului că, inițial, s-a crezut că este vorba despre un atac cibernetic, purtătorul de cuvânt al aeroportului susține că a fost vorba doar despre o oprire a sistemelor informatice, care ar fi durat doar câteva minute, scrie realitatea.net.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *