Un avocat și complicele său, condamnați pentru trafic de influență: Ar fi pretins și primit sume enorme pentru a influența decizia unui judecător
Doi bărbați, unul fiind avocat, au fost condamnați pentru trafic de influență. Avocatul reprezenta interesele unui bărbat învinuit de comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Aceștia, susținând că au influență asupra judecătorului din cadrul Judecătoriei Căușeni, sediul Central care examina cauza penală, au pretins și primit de la concubina inculpatului 200 de euro, 6 000 de lei și 6 300 de dolari SUA, potrivit Jurnal.md.
Cauza penală a fost pornită în septembrie 2022, de către Centrul Național Anticorupție (CNA) și instrumentată în baza unui denunț.
În schimbul mijloacelor bănești, aceștia susțineau că pot determina judecătorul să adopte o decizie favorabilă în privința inculpatului, și anume, să-l condamne cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau să-i aplice o pedeapsă mai blândă.
Urmărirea penală în prezenta cauză a durat 6 luni, iar judecarea cauzei a durat 3 luni.
Inculpații și-au recunoscut vina.
Prin sentință din 5 mai 2023, instanța a recunoscut vinovați inculpații de comiterea traficului de influență, stabilindu-le pedeapsa cu amendă în mărime de 150 000 de lei fiecăruia, avocatului fiindu-i aplicată pedeapsa complimentară sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita profesia de avocat pe un termen de 5 ani.
De asemenea, s-a dispus confiscarea specială în beneficiul statului a contravalorilor mijloacelor bănești în sumă de 6 300 de dolari SUA, 200 de euro și 6 000 de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate și destinate pentru săvârșirea infracțiunii.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.