Social

Un bărbat a violat o minoră într-o piață din Capitală. Făptașul, căutat de oamenii legii

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a violat o minoră, acum 4 ani, într-o hală dintr-o piață din Chișinău. Individul, care trebuie să facă 8 ani de pușcărie, este căutat de oamenii legii.

Potrivit Procuraturii Generale (PG), totul s-a întâmplat în noaptea de 18 august 2019, într-o hală din incinta unei piețe din mun. Chișinău, unde bărbatul se afla împreună cu victima, care nu avea 18 ani, scrie Jurnal.md.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 7 aprilie 2023, bărbatul a fost recunoscut vinovat pentru viol și a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Acesta se eschivează de la prezentarea în instanță, prin urmare, a fost anunțat în căutare, iar măsura preventivă va fi pusă în aplicare imediat după reținerea acestuia.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părții vătămate, a sumei de 150 000 de lei, cu titlu de compensare a prejudiciului moral suportat. Din contul inculpatului s-a mai dispus și încasarea sumei de 14 170 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *