Social

Un bărbat de 28 de ani își va petrece următorii 12 ani la închisoare: Amenința o tânără că îi va face publice imaginile cu caracter intim

Un tânăr de 28 ani, originar din raionul Briceni a fost condamnat la 12 ani închisoare și amendă în mărime de 150.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, transmite Replicamedia.md.

Astfel, conform acuzațiilor aduse de către procurori, bărbatul este învinuit că, în perioada septembrie-noiembrie 2020, acționând în interes material, de comun acord cu alte persoane neidentificate, utilizând pe rețelele de socializare un profil fals, sub pretextul stabilirii unor relații prietenești și amoroase, fiind ajutat de alte persoane, i-a cerut victimei suma de 90.000 de lei, amenințând-o cu răspândirea unor poze și secvențe video cu caracter intim ale ultimei, prin plasarea acestora pe rețelele de socializare.

Procuratura Generală (PG) precizează că în perioada comiterii infracțiunii făptuitorul deja își ispășea pedeapsa într-un penitenciar din țară, pentru comiterea unor infracțiuni similare.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor de care a fost acuzat, iar judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificare, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (364/1 din Codul de procedură penală).

În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

La pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a prejudiciului material și moral cauzate în mărime de 65.650 lei.

Menționăm că sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *