Actualitate

Un bărbat din Bălţi, reţinut pentru tentativă de mituire a unui ofiţer de poliţie

Acesta i-ar fi propus unui ofiţer de investigaţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie din Bălţi 1000 de euro ca să înceteze un dosar penal pornit pe faptul păstrării ilegale a substanţelor narcotice.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 325 – corupere activă, iar pentru comiterea acestei infracţiuni legislaţia prevede închisoare până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale. Temei pentru deschiderea dosarului l-a constituit denunţul poliţistului.

Operaţiunea de reţinere a avut loc ieri dup-amiază după transmiterea banilor. Bănuitul a fost constatat în flagrant în timp ce transmitea ofiţerului 20 000 de lei. În prezent, acesta este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.

În anul 2014, ofiţerii CNA au depistat şi cercetat 570 de infracţiuni, dintre care 448 – pe cazuri de corupție. Cifra este în creștere cu 19,8%, comparativ cu anul 2013.

TIMPUL.MD 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *