Social

Un bărbat din Călărași – trimis după gratii pentru trafic de droguri în satul de baștină

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut în instanța de judecată condamnarea la 6 ani închisoare a unui bărbat din Călărași cu vârsta de 42 de ani.

Anterior, acesta a mai fost condamnat pentru infracțiuni similare – atât în 2017, cât și în 2020. Totuși, în niciunul din cazuri nu a ispășit pedeapsa cu închisoarea: în primul caz a fost condamnat la 100 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, iar în al doilea i s-a prescris inclusiv un program de tratament a narcomaniei. Astfel, acesta în timp ce era obligat să urmeze programul de reabilitare, a continuat să aprovizioneze cu droguri consumatorii din satul său de baștină, din Călărași, transmite Echipa.md.

Prin urmare, după cum anunțase la 2 septembrie curent, procuratura specializată a solicitat condamnarea acestuia la pedeapsă reală cu închisoarea. Acum, urmare a insistenței acuzatorilor de stat, inculpatul își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de tip semi-închis, timp de 6 ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *