Justiție

Un bărbat din Ceadîr-Lunga – condamnat pentru organizarea migrației ilegale a unor sirieni

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS) a anunțat vineri prima condamnare din dosarul celor circa 100 de cetățeni sirieni. Un bărbat din Ceadîr-Lunga va plăti amendă și nu va avea dreptul să transporte pasageri, după ce a fost găsit vinovat de organizarea migrației ilegale a unor cetățeni sirieni, cu destinația Austria și Germania, comunică MOLDPRES.

Astfel, potrivit PCCOCS, bărbatul în vârstă de 39 de ani și și-a recunoscut vinovăția pentru participarea în schema grupului infracțional destructurat în anul 2022, cercetat inițial de procurorii DIICOT din România.  Acesta a fost implicat în două cazuri de organizare a migrației ilegale.

În primul caz, el a traversat frontiera la ieșirea din România într-un microbuz înregistrat în Bulgaria în care erau transportați 10 sirieni, printre care el însuși figura ca pasager, deși în realitate contribuia la organizarea migrației lor ilegale.

Peste doar o lună, condamnatul a transportat în portbagajul unei mașini înregistrate în Franța doi sirieni, la intrarea în Ungaria. Pentru ca să-și asigure succesul operațiunilor, grupul infracțional folosea alte mașini ca antemergător, ca să-i anunțe despre prezența sau controalele poliției pe traseu.

Migranții ar fi fost traficați în grupuri mici, de 6-10 persoane, iar prețul pentru activitatea de traficare varia între 5.000-8.000 de euro de persoană.

Recent Judecătoria Comrat l-a condamnat pe bărbat pentru faptele de organizare a migrației ilegale. Așa cum acesta și-a recunoscut vinovăția, potrivit legii, instanța de judecată i-a redus pedeapsa și l-a obligat să achite o amendă de 55.000 de lei (circa 2200 de euro) și i-a interzis să transporte pasageri în afara Moldovei, în următorii patru ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *