Justiție

Un bărbat din Dondușeni își va petrece următorii 11 ani după gratii: Timp de patru ani și-a violat fiica vitregă

Un bărbat originar din raionul Dondușeni a fost condamnat la 11 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, după ce timp de patru ani și-a violat fiica vitregă. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni, transmite Deschide.md.

Astfel, potrivit materialelor cauzei, totul a început în anul 2018, într-o localitate din raionul Drochia, când fetița avea doar 12 ani. Într-o zi, aceasta a fost rugată de tatăl vitreg să meargă împreună la fântână după apă. Ajunși, individul a dezbrăcat minora și a obligat-o să întrețină relații sexuale.

Asemenea acțiuni au avut loc în mod regulat, odată la 2-3 săptămâni, până în vara anului 2022, când despre situația respectivă a aflat mama fetiței, care a alertat Poliția.

Fiind audiat, bărbatul a declarat că a întreținut o singură dată relații sexuale cu fiica vitregă, când aceasta avea 16 ani. În rest, inculpatul a negat cele incriminate, menționând că minora avea relații sexuale cu alți bărbați.

Fetița a declarat în fața instanței că îi este frică de tatăl vitreg, deoarece acesta i-a promis că atunci când va ieși din închisoare se va răzbuna pe ea.

Sentinţa este cu drept de apel în Curtea de apel Bălţi în termen de 15 zile.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *