Justiție

Un bărbat din Râșcani, condamnat la 10 ani de închisoare: A încercat să-și omoare consăteanul cu un topor

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din raionul Râșcani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 10 ani și 6 luni, cu executare pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de omor. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, relatează Jurnal.md.

Astfel, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, bărbatul este acuzat că, la 25 august 2022, pe timp de seară, aflându-se într-o construcție auxiliară, a consumat băuturi alcoolice cu un consătea. Ulterior, în urma unui conflict, acesta i-a aplicat ultimului 3 lovituri cu un topor.

Victima a încercat să fugă de agresor, dar fără succes. Spre norocul acesteia cineva a alertat poliția care a ajuns rapid la fața locului.Victima a fost preluată de un echipaj de medici.

Măsura preventivă – arestul preventiv a fost menținută în privința inculpatului, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare. Acesta a pledat ca fiind nevinovat.

Menționăm că sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *