Justiție

Un bărbat din Rezina și-a ucis cu cruzime soția. Ce pedeapsă a primit

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, originar din raionul Rezina, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de un an, pentru violență în familie soldată cu decesul victimei, potrivit Realitatea.md.

„Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, în perioada lunilor ianuarie 2014 – mai 2014, inculpatul, aflându-se în relații de căsătorie cu victima, a săvârșit violența în familie manifestată prin exprimare verbală cu cuvinte injurioase, prin ofense, luarea în derâdere, poreclire, distrugere demonstrativă a obiectelor, amenințări verbale, chiar în perioada aflării victimei la tratament în condiții de staționar, inclusiv a manifestat presiune asupra victimei de a întocmi testament asupra bunurilor comune, sub pretextul evitării potențialelor litigii civile cu rudele, în cazul unui eventual deces al acesteia legat de sănătatea sa”, se arată în nota informativă a Procuratura Generală (PG).

Ca rezultat, toate aceste acțiuni în comun și alte circumstanțe deja existente, i-au provocat soției sale stări de tensiune și de suferință psihică, care au favorizat agravarea stării de sănătate și survenirea decesului acesteia.

Inculpatul a pledat nevinovat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *