Sport

Un britanic a fost arestat pentru pariuri ilegale la Turneul Campioanelor de la Singapore

Poliția a confirmat deschiderea unei anchete, britanicul fiind arestat, potrivit surselor, în timpul sesiunii de seară de miercurea trecută, când Garbine Muguruza s-a impus în cel de-al doilea meci al său disputat în Grupa Albă a Turneului Campioanelor, cu 6-4, 6-4, în fața germancei Angelique Kerber. La dublu, Martina Hingis (Elveția) și Sania Mirza (India) au trecut cu 6-3, 6-4 de cehoaicele Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka.

”The New Paper” relatează și că un cetățean rus a fost audiat de oficiali ai WTA la Singapore Sports Hub, unde au avut loc meciurile din turneu. Rusoaica Maria Șarapova a învins-o pe românca Simona Halep cu 6-4, 6-4, în Grupa Roșie, iar Muguruza și Carla Suarez Navarro au dispus de Caroline Garcia/Katarina Srebotnik cu 7-5, 6-2.

Tenisul s-a mai aflat și în alte rânduri în atenția justiției pentru pariuri ilegale.

Tenismenii italieni Daniele Bracciali și Potito Starace au fost suspendați pe viață în luna august pentru trucarea de meciuri, dar Starace a fost exonerat, în timp ce pedeapsa lui Bracciali a fost redusă la un an.

Activitatea cunoscută drept "courtsiding" este ilegală în ambele circuite profesioniste de tenis, feminin și masculin.

Uneori, actualizarea scorurilor live oficiale oferite de organizatorii turneelor sunt întârziate de către arbitri pentru ”challenge” din partea unui jucător sau altul. Deși există o întârziere în transmiterea în direct (livescore sau video), sistemul de pariuri poate fi păcălit înainte de a apuca să își ajusteze cotele. Unii pariori folosesc ”courtsiders”, care transmit imediat după terminarea punctului prin aparate electronice direct în serverele caselor de pariuri.

Un britanic, Daniel Thomas Dobson, a fost pus sub acuzare într-un tribunal australian la începutul anului, după ce fusese arestat pentru pariuri ilegale la Australian Open. Dobson, care trimitea scorurile live angajatorilor săi, agenția britanică de pariuri Sports Data, a fost eliberat după ce procuratura și-a retras acuzațiile. 

Sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *