Politică

Un candidat britanic militează împotriva imigranţilor

Paul Weston, care a candidat în circumscripţia Londra şi Birmingham, susţine că majoritatea politicienilor sunt doar "nişte nebuni însetaţi după putere", iar "bărbaţii adevăraţi", care îşi susţin opiniile, au dispărut de pe scena politică. În opinia sa, Marea Britanie este colonizată de imigranţi, iar în curând se va ajunge la un război între copiii de imigranţi şi cei autohtoni.

"Nu sunt un rasist. (…) Fiecare ţară are populaţie indigenă. Şi Marea Britanie are acest drept. Însă suntem doar 1% din teritoriul lumii. Dacă deschizi graniţele, distrugi ţara", susţine Weston, adăugând că nu este de acord nici cu politica de colonizare pe care a dus-o Marea Britanie în trecut, pentru că "nu este corect să dictezi altor oameni cum să trăiască".

Politicianul adaugă că, în următorii 20 de ani, va izbucni un război între clasa muncitoare din Marea Britanie şi imigranţi.

Sursa: ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *