Un cetățean georgian, căutat de Interpol – prins la punctul de trecere a PTF Tudora: A cerut azil politic în R.Moldova
Un cetățean georgian a fost depistat cu acte falsificate în timp ce încerca să intre în Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei „Tudora”, anunță serviciul de presă al Poliției de Frontieră, scrie Deschide.md.
Potrivit sursei citate, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat un bărbat în vârstă de 35 de ani, legitimându-se la controlul trecerii frontierei în baza pașaportului georgian. La procesarea datelor, polițiștii de frontieră au constatat că actul acestuia figurează în rețeaua Interpol. Astfel, ca urmare a verificării amănunțite a documentului s-au depistat indici vădiți de falsificare asupra ștampilelor aplicate atât cele pe intrare, cât și ieșire.
Totodată, asupra persoanei a fost descoperit un permis de conducere care de asemenea prezenta indici clari de falsificare.
La cele depistate, străinul nu putea explica, fiindcă era sigur că a urmat toate procedurile fără abateri de la lege. Acesta a precizat că permisul l-ar fi obținut legal în Georgia, doar că pentru a urgenta emiterea lui ar fi plătit suma de 100 dolari.
În timpul cercetării circumstanțelor pe caz, cetățeanul georgian a solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova, fiind preluat de către Biroul Migrație și Azil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!