Un copil 4 ani s-a înecat în râul Cubolta
Un copil de doar patru ani s-a înecat în râul Cubolta, care traversează localitatea Baroncea. Mama copilului a alertat oamenii legii, după ce micuțul dispăruse de acasă. Imediat la fața locului au ajuns polițiștii, care împreună cu părinții și localnicii au început să îl caute pe micuț atât pe teritoriul gospodăriei, cât și în preajma acesteia.
În urma căutărilor, copilul a fost găsit de către o consăteancă în apele râului Cubolta, care se află în apropierea casei victimei.
Până la sosirea ambulanței, femeia împreună cu polițiștii ar fi încercat să îi acorde primul ajutor medical micuțului. Din nefericire însă, echipa de medici ajunsă la fața locului nu a putut decât să constate decesul copilului.
Corpul neînsuflețit al băiatului a fost îndreptat spre examinare medico-legală. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!