Actualitate

Un copil de 7 ani, adus de urgență la spital după ce și-a zdrobit degetele într-un utilaj de pregătit furaje

Copilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul clinic municipal pentru copii „Valentin Ignatenco” din capitală, unde urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Vicedirectorul spitalului, Vitalie Mihalcean, a declarat pentru IPN, că accidentul casnic s-a produs din cauză că mâna copilului a nimerit între cureaua de transmisie şi roţile utilajului de pregătit furaje, fiindu-i zdrobite degetele. Copilul va fi operat, însă falangele nu vor putea fi salvate în întregime, ci doar de la jumătate. În urma intervenţiei, copilului îi vor fi făcuţi bonţi la degetele secţionate, pentru ca mâna stângă să devină funcţională.

Vitalie Mihalcean a spus, că din experienţa sa, la secţia de microchirurgie din cadrul spitalului ajung de cele mai multe ori copiii din mediul rural. Potrivit lui, la spital au fost internaţi anterior chiar şi copii de patru sau cinci ani, care au fost lăsaţi să pregătească mâncare pentru animalele domestice la utilaje similare. Copiii din zonele urbane sunt aduşi la spital pentru intervenţii microchirugicale de cele mai deseori, atunci când folosesc, fără supravegherea părinţilor, maşina de tocat.

Pentru a evita astfel de situaţii, Vitalie Mihalcean recomandă adulţilor să-şi supravegheze copiii tot timpul, supravegherea fiind o metodă importantă de prevenire a accidentelor casnice la copii. De asemenea, medicul atenţionează părinţii să nu lase copii nesupravegheaţi în preajma unor utilaje care le pot pune viaţa şi sănătatea în pericol. La fel, copiii trebuie instruiţi pentru a înţelege unde există pericol, în ce constă acesta, care pot fi consecinţele neatenţiei şi cum pot fi evitate acestea. 

sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *