Carte

Un critic pe săptămână. Arta reVenirii

În vizor s-a aflat întotdeauna omul politic, disidentul anticomunist şi mai puţin scriitorul, pe care mulţi s-au grăbit să-l eticheteze reacţionând bolnăvicios la ascuţimea limbii lui vituperate, demolatoare şi nu după valoarea propriu-zis literară a operei sale.

Cartea Alionei Grati Paul Goma. Iniţieri în textul literar, apărută la Editura Arc, 2011 este mai întâi de toate, o încercare temerară de a impune în şcoală, începând cu cea generală, un mare prozator care, deşi s-a născut aici şi a scris toată viaţa despre Basarabia, până la ora actuală rămâne un continent aproape necunoscut de elevi. Cartea face parte dintr-un proiect al Editurii Arc, intitulat Cartea care te salvează, prin care operele scriitorilor incluşi în curricumul şcolar şi în programa universitară sunt analizate pe cât e posibil de integral şi accesibil în acelaşi timp.

Mai apoi, trebuie remarcat şi faptul că, dincolo de intenţia didactică, cu tot ce presupune aceasta: claritate, concizie, exerciţii etc., cartea este o primă monografie dedicată creaţiei literare a lui Paul Goma. Un mare merit al autoarei e că reuşeşte să abordeze un scriitor complex, labirintic, cu cele mai fine şi moderne instrumente de analiză, evitând deopotrivă discursul ştiinţific sofisticat, dar şi stilul rigid, sec şi uscat al ghidurilor didactice. Creaţia lui Paul Goma este văzută din perspectiva cel puţin dublă a criticului literar şi a conferenţiarului universitar, de aceea, cartea este utilă atât pentru mediul academic, unde scriitorul trebuia demult să fie în capul listei, cât şi pentru cititorul nefilolog.
Autoarea analizează concentrat cinci „ficţii”: Din calidor, Arta reFugii, Ostinato, Bonifacia şi Alfabecedar, fiecare dintre ele, ilustrând artistic câte o dimensiune tematică predominantă: mitul copilăriei, drama istoriei şi a exilului, universul concentraţionar, iubirea pentru femeie şi modelarea în cuvânt. Aceste linii tematice, avertizează Aliona Grati, se regăsesc împletite în toate cărţile lui Paul Goma, lectura lor, presupunând „un exerciţiu de cuprindere simultană a mai multor teme, registre stilistice, voci etc.”.

Ne este descoperit pas cu pas un prozator pe cât de credibil în materie de conţinut, pe atât de modern în explorarea celor mai radicale experimente literare. Cercetătoarea este preocupată de noutatea poeticii acestui scriitor, care a ajustat legile compoziţionale romaneşti la fluiditatea visului şi a imaginaţiei, la clocotul primar al emoţiei, la patima trăirilor personale.

Pentru Paul Goma literatura este triumful libertăţii şi a creativităţii absolute. Aliona Grati îl vede pe scriitorul basarabean drept un spărgător de tipare, prin configurarea unui nou cronotop românesc – cel al calidorului casei de la Mana, perceput ca „buric al pământului”, „osie a lumii”; prin impunerea unei variante alternative a tipului literar basarabean, şi anume figura răzvrătitului, cea care se opune resemnării tipologice a contemplativului învins de contingent; prin dimensiunea zguduitoare a tragismului unei umanităţi încarcerate; prin dezlănţuirea erotică care atinge pragul metafizic, primar al sentimentului; prin „hedonismul lingvistic” şi experimentările insolite în spaţiul limbajului şi al arhitectonicii romaneşti.

Interpretările Alionei Grati lărgesc calea unei necesare reVeniri acasă a artistului. Circulaţia în sens invers ar fi lectura cărţilor lui Paul Goma, care, ne asigură autoarea, este „una din şansele noastre de a intra în contact şi în rezonanţă cu literatura (post)modernă europeană”.

Nina Corcinschi

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *