Timpul satiric

Un deputat comunist, suspectat că știe să citească

Potrivit unei surse parlamentare, reluată de mai multe portaluri de știri, săptămâna trecută, în timpul când comuniștii asediau tribuna parlamentului, unul dintre deputații comuniști a fost surprins stând pe scaun cu o carte în mână. 

Solicitat să comenteze acest caz, liderul PCRM V. Voronin a declarat că e vorba de o manipulare grosolană a opiniei publice de către coaliția de la guvernare. „Pentru a discredita formațiunea noastră, cei de la guvernare sunt capabili de orice, inclusiv de asemenea insinuări mârșave cum că un deputat de al nostru ar ști să citească”, a declarat el. „Priviți-i pe deputații noștri cum acționează în ședințele în plen ale parlamentului, seamănă ei oare cu niște oameni care știu să citească și care au citit vreo carte în viața lor?”, a întrebat, indignat, Voronin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *