Un dinte de mastodont cu vechime de peste 11 milioane de ani, descoperit la Verejeni
„Molarul a fost găsit în depozitul de argile nisipoase care au elemente de cohilii de moluște și scoici. Acestea sunt foarte bune idicatoare pentru vârsta geologică, pe care o apreciez fiind de unsprezece milioane și jumătate de ani. Scoicile sunt marine, aceasta înseamnă că acolo a fost delta unui râu care se scurgea în Marea Sarmatică”, a explicat cercetătorul.
Teodor Obadă admite că poate exista un alt fragment de craniu cu o bucată de dinte asemănător. De aceea este hotărât să continue cercetările în carieră când vremea de afară se va mai încălzi.
Molarul descoperit pe teritoriul raionului Telenești va fi cercetat la Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, apoi va fi transmis în colecţia Muzeului Raional de Istorie şi Etnografie din Telenești.
Un molar superior asemănător cu cel descoperit la Verjeni, cu o vârstă de aprozimativ zece milioane de ani, a fost găsit în satul Fârlădeni, Căușeni, în anii 30. Actualmente, acesta se află în colecția Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
În Moldova, speciii de fosile asemănăoare au fost găsite în 11 localități. Acestea aveau între douăsprezece și cinci milioane de ani.
Sursa: Ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!