Un elev de 8 ani s-a lovit de beton și a suportat contuzie la creier. Cum se simte micuțul
Un elev de 8 ani a căzut pe beton în curtea școlii. Micuțul s-a lovit pe 17 martie, la Bender, în timp ce se juca de-a prinselea cu mai mulți colegi, transmite Realitatea.md.
După ore, elevii și profesorul au ieșit în curte. În timp ce se jucau, minorul s-a împiedicat și a căzut, lovindu-se de pragul de beton al instituției școlare.
Profesorul a întrebat dacă totul este în regulă, iar copilul s-a plâns că ar putea fi certat pentru că și-a rupt pantalonii. Acesta a fost trimis să se spele pe față, apoi a acuzat dureri de cap.
Ulterior, învățătorul i-a permis să plece acasă și a rugat să le spună părinților să îl informeze când ajunge. Apoi, mama a observat pe cat o umflătură care se extindea și a alertat medicii.
Copilul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital, iar doctorii l-au internat în secția de terapie intensivă. S-a stabilit că acesta are fracturat osul frontal și contuzie la creier.
Actualmente, sănătatea lui nu se află în pericol, deși micuțul rămâne internat.